Ministerul Sănătății: Interimarii sunt legali!

De Otilia Șandor
21Comentarii
Ministerul dezminte acuzaţiile lui Chiş
Ministerul dezminte acuzaţiile lui Chiş
Efect de bumerang în cazul raportului „comandat” al Ministerului Sănătăţii.

După cum Jurnal bihorean şi Bihon.ro apreciau în vară, raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, comandat de liderul naţional al Federaţiei Ambulanţa, Gheorghe Chiş, are asupra acestuia efect de bumerang.

Interimarii sunt ok!

Când i-a chemat în control, Chiş ar fi reclamat că şefii din comitetul director al Ambulanţei Bihor, numiţi interimari, ar fi în ilegalitate şi ar fi comis ilegalităţi. Se pare că raportul Corpului de Control reliefează că numirile interimare ale Corpului de Control au fost făcute cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Corpul de Control a verificat în ultima săptămână din iulie încadrarea cu personal din 2015 încoace, operaţiunile financiare făcute în ultimul an, sub conducerea interimară, implementarea măsurilor aprobate în urma controlului de anul trecut etc.

În raport se pare că se stipulează inclusiv faptul că achiziţiile, chiar cele de mobilier şi o centrală telefonică, au fost făcute cu respectarea procedurilor prevăzute în OUG 34/2006.

Nu i-a ieşit

Amintim că, în vară, liderul naţional a organizat inclusiv o conferinţă de presă, în cadrul căreia, cu jigniri la adresa jurnaliştilor, a anunţat pe ton ridicat că a chemat Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii ca să dea jos actuala conducere a Ambulanţei Bihor, numită interimar anul trecut.

Liderul, care e cercetat penal, a făcut uz în repetate rânduri de numele unui membru din Corpul de Control, care în final nici nu a mai sosit la Oradea să verifice ilegalităţile reclamate, lăsându-l doar pe colegul său Sorin Chifulescu să descurce iţele.

Potrivit mai multor surse, liderul naţional Chiş s-ar fi înţeles cu acel „controlor” să îşi fixeze ca target găsirea unor nereguli suficiente, ca apoi să ceară demisia managerului Pintea, iar ulterior să influenţeze punerea în funcţie a fostului manager, dr. Daniela Petrişor, care să îi accepte comiterea de ilegalităţi în continuare. De pildă, luarea de bani de la nesindicalişti, de la care se pare că Gheorghe Chiş ar fi luat ilegal bani câţiva ani, pe motiv că este o clauză în contractul colectiv de muncă, care specifică acest drept pentru negocierea contractului colectiv de muncă. Doar că, se pare, banii au fost luaţi fără acordul nesindicaliştilor, culmea, prin contabilitate, cu aprobarea apropiatei dr. Petrișor, pe atunci manager. Banii strânşi de la nesindicalişti ar fi fost viraţi în cont separat, fără a se şti cum au fost cheltuiţi.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor