Ministrul Educației schimbă examenul de Bacalaureat

De Eugen Rogojan
Reactualizat la:
6Comentarii
Ministrul Educației schimbă examenul de Bacalaureat
Nici nu s-a încheiat bine sesiunea a II-a a Examenului de bacalaureat național, că Liviu Pop, Ministrul Educației, a anunțat deja schimbările pentru examenele de anul viitor.

Într-o declarație făcută de acesta prin intermediul paginii oficiale de Facebook a Ministerului Educației Naționale, Liviu Pop a anunțat că vor fi câteva elemente de noutate în metodologia examenului de Bacalaureat de anul viitor.

Competențele, în timpul anului

Conform declarațiilor ministrului, probele de competențe lingvistice și digitale vor fi susținute în prima parte a semestrului al doilea, în timpul anului școlar, urmând ca probele scrise să fie susținute, la fel ca și până acum, la finalul anului școlar.

„Descongestionare”

„Nu facem altceva decât să aducem o descongestionare a materiei pentru elevii care vor susține examenul de bacalaureat”, a declarat Ministrul Educației. Acesta a adăugat că „nu este o noutate, din punctul acesta de vedere am mai avut în 2010 un examen de bacalaureat organizat la fel. În lunile ianuarie-februarie au avut loc aceste competențe, iar în lunile iunie-iulie probele scrise”.

Lucrările, online

În cadrul aceluiași material publicat pe pagina de Facebook a Ministerului, Liviu Pop a mai declarat că lucrările nu vor mai fi „plimbate” dintr-un județ în altul, ca și până acum. „În centrele de evaluare se vor scana toate aceste documente, toate aceste lucrări. Se vor securiza cu ajutorul STS-ului (Serviciul de Telecomunicații Speciale – n.red.) și se vor corecta de către profesori fie într-un centru de corectare, fie pe un laptop, acasă, ori unde doresc aceștia. Evident, totul sub o securizare totală. Nu va ști niciun profesor lucrarea cărui elev o corectează” – a declarat Liviu Pop.

„Reducem presiunea”

În final, lucrările corectate se vor „intersecta în bazele de date”, în așa fel încât „fiecare elev să își știe nota”. Ministrul a adăugat că „nu facem altceva decât să reducem presiunea la care au fost supuși foarte mulți profesori în timpul acestor examene”. Conform declarațiilor ministrului, acest lucru va duce la creșterea încrederii în sistem, pentru că „nu se va mai putea prin plimbarea lucrărilor să se întâmple ceva în legătură cu securizarea lucrărilor”.

Scăderi de costuri

După spusele Ministrului, costurile de organizare a Examenului de bacalaureat național vor fi reduse, urmând ca sumele economisite în urma excluderii transportului lucrărilor să fie folosite în alte părți.

„Ediții pilot”

În încheiere, Ministrul Educației, Liviu-Marian Pop a declarat că „vom pilota aceste două noutăți în luna ianuarie pentru Evaluarea Națională și în luna februarie-martie pentru Examenul de bacalaureat național, în zece județe ale țării”.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor