Ministrul Educatiei si ONG-urile studentesti au semnat Codul drepturilor si obligatiilor studentilor

Ministrul Educatiei si ONG-urile studentesti au semnat Codul drepturilor si obligatiilor studentilor
Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Uniunea Studenţilor din România au semnat vineri, 30 martie, la sediul Ministerului, Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului.

„Acest document preia prevederile importante din Legea Educaţiei Naţionale. Pe de altă parte, reuşeşte să prezinte în detaliu mecanisme, structuri şi să dea răspunsuri la câteva dintre problemele esenţiale pe care le-au ridicat toate organizaţiile studenţeşti. Consider că este doar un început, pentru că vor trebui încheiate astfel de acorduri la nivelul fiecărei universităţi”, a declarat ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, citat de Agerpres.

Potrivit Agerpres, Codul este structurat pe 18 articole şi prevede: dreptul studenţilor de a participa la evaluarea cursurilor, seminariilor, lucrărilor practice şi a prestaţiei cadrelor didactice şi publicarea rezultatelor evaluărilor profesorilor pe site-ul universităţii. Documentul le asigură studenţilor şi dreptul de a întrerupe şi relua studiile conform Cartei Universitare şi a legislaţiei în vigoare, precum şi dreptul de a refuza să participe la procesul educaţional mai mult de 8 ore pe zi.

Adoptarea printr-un ordin de ministru a unui Cod al drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost prevăzută încă de anul trecut, odată cu aprobarea noii Legi a Educaţiei.

Federaţiile studenţeşti vor depune un raport anual în legătură cu implementarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în statut.

Statut la nivel local

În termen de 60 de zile, la propunerea studenţilor, toate universităţile din ţară vor trebui să-şi formuleze un statut la nivel local care să garanteze drepturile şi obligaţiile studenţilor.

La Universitatea din Oradea a fost adoptat, încă de anul trecut, un „Cod universitar al Drepturilor şi Obligaţiilor Studenţilor”.

„Noi avem un Cod încă de anul trecut, la care am lucrat mai mulţi studenţi din Universitatea din Oradea. De asemenea, avem şi un statut al reprezentanţilor studenţilor în Senat şi în Consiliile Facultăţilor. Vom vedea care e varinata finală semnată la nivel naţional – pentru că au fost mai multe variante, şi o vom actualiza pe a noastră, ca să fim la zi cu acest Cod semnat la nivel naţional. Este un demers foarte bun, pentru că erau şi nu erau drepturi şi obligaţii scrise sau nescrise şi se ţinea sau nu cont de ele la nivelul universităţilor. Aplcicându-se unitar, este mai benefic pentru noi studenţii”, spune Răducu Şerbănescu, fostul lider al studenţilor din Universitatea din Oradea, cel care avut ideea adoptării unui Cod la nivelul UO.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !