Minivacanţă pentru elevi

Minivacanţă pentru elevi
ORADEA – Cu ocazia serbării Sfintelor Sărbători de Paşte pentru catolici, reformaţi şi protestanţi elevii vor beneficia de o minivacanţă, majoritatea şcolilor din Oradea au hotărât să acorde zilele de vineri şi cea de luni ca libere.

„În conformitate cu nota pe care am primit-o de la minister orice persoană care serbează acum Paştele poate beneficia de zilele libere pe baza unei cereri către conducerea şcolii sau înregistrarea pe un tabel”, ne-a informat Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Conform datelor IŞJ Bihor majoritatea şcolilor din Oradea au dat liber elevilor şi personalului începând de joi, iar cursurile şi activitatea vor fi reluate marţi. În Oradea există doar două şcoli care nu au secţii maghiare, este vorba despre şcoala „Oltea Doamna” şi „Ioan Bogdan”. În cazul grădiniţelor a fost adoptat un program asemănător celui din vacanţe cu personal redus ca număr.

„Toate şcolile care au acordat zi liberă vineri vor trebui să recupereze orele programate după un program care va trebui comunicat către inspectorat”, aminteşte Daniel Negrean.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase