Minori prinși după ce au furat din două case și au incendiat o locuință

De Costel Demian
Reactualizat la:
1Comentariu
Minori prinși după ce au furat din două case și au incendiat o locuință
Doi minori sunt cercetați de polițiștii bihoreni fiind bănuiți că au sustras bunuri din două locuințe și ar fi incendiat o a treia. 

Băieții au pătruns în noaptea de 20 spre 21 decembrie în trei locuințe din Husasău de Tinca, în timp ce proprietarii erau plecați. Aceștia ar fi sustras diverse bunuri și ar fi distrus prin incendiere unul dintre imobile. Polițiștii orădeni au fost sesizați depre comiterea faptelor în dimineața de 21 decembrie, identificând cu operativitate persoanele bănuite de comiterea acestora, la aproximativ o oră de la reclamarea faptelor.

„Astfel, cei doi sunt bănuiți de polițiști că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie a.c., ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din Husasău de Tinca și ar fi sustras un laptop, boxe PC, boxe audio, un telefon mobil și alte diverse bunuri găsite în imobil. De asemenea, cei doi sunt bănuiți că ar fi pătruns prin efracție într-un alt imobil din Husasău de Tinca cu scopul de a sustrage bunuri, nu au sustras nimic, însă în urma scotocirii ar fi lăsat mucuri de țigară aprinse, distrugând astfel prin incendiere imobilul.

Cei doi minori sunt bănuiți că, în aceiași noapte, ar fi pătruns prin efracție în locuința unui alt consătean și ar fi sustras un motofierăstrău electric, o bicicletă, 7 perechi de încălțăminte și alte bunuri”, precizează comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.

Cei doi minori 14 și 15 ani, ambii din Husasu de Tinca, sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat și distrugere din culpă.

Toate bunurile sustrase din cele două imobile au fost recuperate de polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea.

Polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor