Mircea Geaonă: Băsescu vrea să se prezinte drept marea victimă naţională

5Comentarii
Mircea Geaonă: Băsescu vrea să se prezinte drept marea victimă naţională
Băsescu se victimizează şi este disperat că PD-L pierde teren. Sunt declaraţiile pe care Mircea Geoană şi Dan Voiculescu le-au făcut în urma acuzaţiilor aduse de şeful statului cum că cei doi ar face parte dintr-un grup care urmăreşte să-l suspende din nou.

Printre cei nominalizaţi de Traian Băsescu se află şi premierul Călin Popescu Tăriceanu şi social-democratul Viorel Hrebenciuc. Aceştia din urmă nu au comentat, deocamdată, afirmaţiile preşedintelui.

 

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a negat marţi că formaţiunea ar intenţiona să-l suspende pe şeful statului, liderul social-democrat spunând că Traian Băsescu inventează din disperare aceste scenarii.

 

“Am impresia că domnul preşedinte Băsescu are nevoie să se prezinte în marea victimă naţională. Nu există în intenţia noastră niciun gest care să depăşească limita jocului democratic şi constituţional din România. Eu cred că în acest moment, disperaţi că pierd alegerile, pur şi simplu inventează scenarii. Au încercat să amâne alegerile şi nu le-a ieşit, acuma inventează scenarii care nu ne interesează, nu suntem în faza în care să împingem România noi într-o fază de război constituţional când bate criza la uşă şi îşi pierd zeci de mii de oameni locurile de muncă, iar populaţia e pe riscul de a fi sărăcită”, a declarat Mircea Geoană.

 

Liderul PC, Dan Voiculescu neagă de asemenea orice implicare într-un posibil scenariu de suspendare din funcţie a preşedintelui: “Traian Băsescu este disperat că PD-L pierde teren şi aruncă pe piaţă un complot cu adversari sângeroşi care l-au înconjurat pe inocentul Traian Băsescu. O poveste orchestrată cu un singur scop, ca şeful statului să mai ofere o temă de campanie PD-L, ca să-i ajute în campania electorală”.

 

Prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan a declarat că şeful statului nu a făcut decât să reamintească intenţiile lui Dan Voiculescu şi Nicolae Văcăroiu de a iniţia un nou demers de suspendare şi a atenţionat că cei doi politicieni acţionează “coordonat”.

“Băsescu nu a făcut decât să reamintească declaraţiile făcute de Voiculescu şi Văcăroiu, care şi-au exprimat aceste intenţii, şi vă daţi seama că nu le fac necoordonat”, a comentat marţi prim-vicepreşedintele PD-L scenariul enunţat de şeful statului privind suspendarea sa din funcţie, orchestrat, potrivit lui Traian Băsescu de lideri ai PC, PSD şi PNL. “Există această cârdăşie clară PNL-PSD, cei care – contrar avizului CCR ,care le-a spus foarte bine că n-au avut motive să-l suspende pe preşedintele României – au făcut-o”, a continuat Stolojan.

 

Realitatea.net



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor