Mirela Tanc, singurul profesor din Bihor „creator de educație”

De Veronica Bursaşiu
5Comentarii
Profesorul Mirela Tanc Foto
Profesorul Mirela Tanc Foto
Pe 10 septembrie au fost desemnați câștigătorii selecției naționale de bune practici în educație, nivelurile primar și gimnazial – „Creatori de educație”, ediția 2019.

Profesorul de limba și literatura română de la „Oltea Doamna” Oradea, Mirela Tanc e singurul dască din Bihor care a primit titlul de „creator de educație”. Mirela Tanc a fost declarată în anul 2017 unul dintre primii 9 cei mai inovatori profesori din lume și nominalizată la Global Teacher Prize.

Digitalizarea învățământului

20 de proiecte au fost desemnate câștigătoare în ciclul gimnazial, pe lista câștigătorilor figurând și „ACCED – Copilul de azi, creatorul de mâine!”, proiect semnat Mirela Tanc. Proiectul e un exemplu de bună practică și e considerat primul proiect dedicat digitalizării învățământului.

Predă cu MineKraft

„Pentru a-i apropia pe elevi de materia pe care o predau, am creat materiale educaționale inspirate din ceea ce le place elevilor cel mai mult. Le prezint cadrelor didactice aceste exemple de bune practici, dar îi învăț și cum să creeze aplicații sau soft-uri educaționale pentru alte materii. Participând cu plăcere, elevii își folosesc abilitățile și își descoperă altele noi, acestea contribuind la reducerea riscului de eșec educațional și la creșterea motivației școlare.

Așadar, am apelat la jocul MineKraft pentru a-i convinge să citească, propunându-le să creeze «lumi» și personaje din cărțile citite, pe care să le prezinte. Metoda s-a bucurat de mare succes, ceea ce i-a făcut pe cei de la MicroSoft să descopere că acest joc poate fi utilizat la aproape toate materiile școlare. Așa au creat platforma MineKrafteducation, ca resurse educaționale, pentru educatori din întreaga lume.

Încerc să predau/evaluez noțiunile din programă, pe placul lor prin jocuri create de mine pe platformele: Kahhot, Quizizz sau Learning App. Învățând literatura direct de la scriitori: de la Robyn Yardi din Santa Barbara am învățat să creăm personaje literare, iar cu ajutorul Triciei Brawn din Alaska au înțeles mai bine trăsăturile basmului. Am creat și aplicat metode/strategii care personalizează învățarea: Anuarul familiei, Capsula timpului, Melodia preferată/comentată/analizată gramatical, Jurnal de Conversație al familiei, Steaguri tibetane purtătoare de mesaje, Istoria bunicilor mei”, și/a descris Mirela Tanc proiectul.

Printre obiectivele proiectului s-au aflat: punerea în valoare, la nivel local și național, a unor exemple de bune practici în educație care au adus beneficii sistemului educațional și/sau au contribuit la îmbunătățirea calității și atractivității actului educațional, dar și la ameliorarea rezultatelor școlare, cu accent pe actul pedagogic din comunitățile dezavantajate, diseminarea exemplelor de bune practici în predarea și evaluarea creativă la nivel de sistem.

„Activitatea este relevantă și pentru elevi aflați în situații de risc pentru că am creat un climat afectiv pozitiv în clasele în care predau, pentru că le ofer sprijin, încurajare, apreciere pozitivă, folosesc laude, încurajări, întărirea pozitivă și încurajez învățarea afectivă.

La dirigenție identificăm riscurile cu care ne confruntăm în clasă, apoi găsim soluții la probleme. Așa am creat „tratamente” haioase, menire a le corecta comportamentele cu factori de risc: „Praf de înălbit limbajul”, „Soluție pentru împăcări”, „Rețetă pentru prietenie”, „Pastile pentru coborârea tonului”, „Spray de gură contra înjurăturilor”, „Unguent contra comentariului”, „Praf împotriva bătăilor”, „Calmante pentru cei prea energizați”, „Energizante pentru leneși”, „Tablete cu vorbe dulci”.

Avem în școală și elevi de alte naționalități, pentru care am organizat cursuri intensive de limba română, gratuit, dar și pentru elevi români care și-au însoțit părinții în alte țări. Am stabilit parteneriate cu instituțiile școlare din țara de adopție și i-am încurajat să comunice cu foștii colegi”, explică Mirela Tanc. Pentru faptul că inovează în procesul de predare-învățare, sporind valoarea actului didactic, și implicit, atractivitatea școlii pentru elevi, câștigătorii vor fi recompensați de către Ministerul Educației Naționale, în cadrul unei gale de premiere, dar și promovați public, astfel încât educația de calitate să beneficieze de cât mai multe repere.

Prin derularea acestei selecții naționale, Ministerul Educației și-a propus să descopere și să promoveze acei învățători și profesori care au o contribuție remarcabilă în creșterea atractivității școlii, insuflându-le elevilor bucuria de a învăța, de a înțelege și descoperi lumea în trăim.

„Creatori de educație” reprezintă, totodată, o campanie de conștientizare cu privire la prestigiul acestei vocații și importanța creativității dascălilor, calitate reflectată ulterior în rezultatele fiecărui copil, în viitorul educației și al societății românești.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor