Misiune economică în Croaţia

De Dan Birta
Constantin Badea
Constantin Badea
Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, la invitația Camerei de Comerț și Industrie Varaždin (Croația), intenționează să organizeze o misiune economică în județul Varaždin, în luna mai (timp de 3 zile).

Structura economiei județului Varaždin este foarte diversă. Un număr foarte mare de companii, membri ai CCI Varaždin, operează în diverse domenii de activitate și sunt printre cele mai mari companii din Croația, dar și din Europa Centrală și de Sud-Est.

„Companiile croate sunt interesate de a găsi o piață pentru produsele lor, de a stabili noi contacte cu importatori mai mari în orice zonă de comerț, dar și să achiziționeze diferite tipuri de mărfuri. De asemenea, sunt interesate de schimb de experiență în domeniul științelor, tehnicii, tehnologiilor, designului, materialelor și materiilor prime. Sunt deschise pentru toate formele de cooperare, inclusiv joint-ventures și investiții, atât în România cât și în Croația”, spune Constantin Badea, directorul general al CCI Bihor.

Domeniile în care firmele croate sunt interesate să facă afaceri sunt: industria modei, producția de instalații și echipamente, industria alimentară, industria construcțiilor, industria lemnului, industria de prelucrare a metalelor, producția de mașini și echipamente, industria chimică, surse regenerabile de energie, transport și comunicații, transport internațional de mărfuri și schimbul de experiență în acest domeniu.

CCI Bihor invită la această misiune economică orice firmă interesată de domeniile menționate sau din altă sferă de activitate, pentru a-și promova și extinde afacerea. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la adresa de e-mail: secretariat@ccibh.ro, până la data de 28 aprilie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !