Demi-Leigh Nel-Peters, o tânără de 22 de ani din Africa de Sud care predă cursuri de autoapărare pentru femei, a fost încoronată Miss Univers în cadrul celei de-a 66-a ediţii a acestui concurs, desfăşurată la Las Vegas, în Statele Unite, scrie Le Figaro.
La finalul unui concurs plin de surprize, desfăşurat în noaptea de duminică spre luni în casino-ul Planet Hollywood, din Las Vegas, tânăra, cu o diplomă în domeniul managementului afacerilor, s-a impus în faţa Laurei Gonzales (Miss Columbia, ocupanta locului al doilea) şi a Davivei Bennett (Miss Jamaica, clasată pe locul al treilea).
Demi-Leigh Nel-Peters s-a născut la 28 iunie 1995 în Sedgefield, Western Cape, şi mărturiseşte că sora sa, Franje – care suferă de un handicap fizic – este „cea mai importantă sursă de motivaţie” din viaţa sa.
Demi-Leigh vorbeşte fluent engleză şi afrikaans şi, în paralel cu pregătirea pentru concursul de Miss Africa de Sud, a început o carieră de atletă, notează Le Figaro.
România a fost reprezentată de constănțeanca Ioana Mihalache, în vârstă de 26 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!