Miss Belgia este o româncă

4Comentarii
Anne Marie Ilie
Anne Marie Ilie
Cea mai frumoasă belgiancă a anului 2007 este din România. Pe regina frumuseţii belgiene o cheamă Anne Marie Ilie şi a plecat din România, împreună cu familia din Braşov, în urmă cu 17 ani.

Anne Marie Ilie, care a fost declarată regina frumuseţii belgiene, s-a născut acum 21 de ani la Braşov. Înaltă, şatenă, cu ochi albaştri si cu măsuri de top model, frumoasa româncă a ajuns în Belgia în 1990, la vârsta de şase ani, cu părinţii şi sora ei mai mică. Familia Ilie s-a instalat în comuna flamandă Mol, din apropierea oraşului Anvers.

Anne-Marie a fost aleasă Miss Mol în 2003 şi în 2006 a hotarât să participe la concursul de frumuseţe naţional.

Competiţia Miss Belgian Beauty a început cu 250 de candidate, dintre care numai 20 au fost selectate pentru proba finală. După şapte luni în care candidatele au trebuit să îşi facă promoţie şi să convingă juriul de virtuţile lor fizice şi morale, românca a câştigat râvnitul titlu.

Anne Marie, care este studentă în anul al treilea al facultăţii de drept din Louvain, a declarat că este extrem de fericită că a primit coroana de Miss Belgia 2007, care o aduce în prim planul vieţii sociale belgiene şi îi permite să călătorească.

Pasionată de maşini, Anne Marie străbate Belgia la volanul unui Nissan decapotabil pe care l-a primit odată cu titlul de Miss Belgia. Maşina visurilor ei este însă Porsche şi Anne-Marie speră că într-o zi şi acest vis va deveni realitate.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor