Miss Oradea i-a deschis porţile high life-ului

24Comentarii
Daniela şi Lavinia împreună cu Pamela şi Ricky
Daniela şi Lavinia împreună cu Pamela şi Ricky
De pe podium, Miss Oradea a ajuns în lumina reflectoarelor pe catwalk şi în platourile de filmare de la B1TV.

A fost Miss Oradea 2001, model al Agenţiei Ella Mode, care a promovat-o şi a propulsat-o spre lumea strălucitoare a fashion-ului. La 28 de ani, după zece ani de modeling, apariţii în videoclipuri şi în lumina reflectoarelor pe catwalk, DanielaBarna spune că nu regretă nici o clipă alegerea făcută. „Pentru mine a fost un hobby, a fost un vis de fetiţă pe care mi l-am realizat. E un vis împlinit”, spune Daniela, aflată în aceste zile la Oradea.

Fashion şi glamour

După ce a fost desemnată cea mai frumoasă fată din Oradea, Daniela a bătut la porţile Bucureştiului. Împreună cu cea care a iniţiat-o în modeling, Daniela Pusta, sufletul Agenţiei Ella Mode. „Chiar îi mulţumesc Danielei Pusta pentru ceea ce a făcut pentru mine”, spune frumoasa orădeancă. Aşa a devenit Daniela Barna model al Agenţiei Autentic Art, iar apoi MissTransilvania Fashion. Acest titlu i-a adus o apariţie în videoclipul melodiei lui Marcel Pavel „Ia şi sufletul cu mine”. Acolo, bihorenii o puteau vedea pe Daniela în imagini filmate la mare pe un schijet. În 2003, fosta Miss Oradea ocupă locul II la Miss România. Urmează alte videoclipuri pentru Bogdan Bratu şi Marcel Pavel.

Viaţa în direct

Anul 2004 îi aduce Danielei debutul în televiziune la „Viaţa în direct” pe B1 TV, coprezentator, alături de Dan Tudor. Era o emisiune de divertisment, la care erau invitate vedete. Daniela Popa ajunge în platoul emisiunii pe fondul plecării Monicăi Bârlădeanu, vedeta emisiunii „Viaţa în direct”. Modelingul rămâne însă pe agenda Miss Oradea 2001 şi Daniela prezintă pentru cei mai buni designeri ai momentului: Cătălin Botezatu şi Laura Olteanu, la Bucharest Fashion Week, dar şi la Săptămâna modei la Milano. Nu a neglijat niciodată pregătirea profesională. „Din modeling am câştigat bani, m-am întreţinut  în timpul facultăţii. Am urmat facultatea de management şi am făcut şi un master. Ani de zile am lucrat apoi în IT”, ne-a mărturist Daniela. Undeva, în sufletul ei a rămas însă televiziunea, un „microb” pe care odată ce l-ai dobândit cu greu poţi să-l „extirpi”. Prezentările de modă i-au adus Danielei dincolo de momentele de strălucire şi o prietenie statornică. Daniela este azi cea mai bună prietenă a Laviniei , ex-Spicy. Cele două împart aceeaşi casă şi dragostea pentru căţeluşii lor Pamela, căţeluşa shitzu a Danielei şi Ricky, căţelul yorshire al Laviniei. „Pamela şi Ricky sunt şi ei prieteni, îi răsfăţăm, le cumpărăm hăiniţe, accesorii”, spune Daniela.

Veronica Bursasiu



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor