Mistreţii, pe masa orfanilor

3Comentarii
ORADEA – Peste 20 de mistreţi au ajuns pe masa a cel puţin 250 de copii şi 100 de adulţi din două centre de plasament şi unul de îngrijire şi asistenţă. Donaţia a fost făcută de vânătorii prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute la Balc, pe domeniul de vânătoare al lui Ion Ţiriac.

11 carcase au ajuns la Centrul de Plasament nr. 2 din Oradea, cinci la Centrul de Plasament din Popeşti şi alte şapte carcase la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Adulţi din Ciutelec.

Nu ajunge la toţi
Având în vedere numărul mare de copii aflaţi în centrele de plasament, aproximativ 700, nu toţi vor putea consuma din gustoasa carne. Cu toate acestea, reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor sunt mulţumiţi de donaţia primită. „Mulţumim pentru această donaţie. Mulţumiri domnului Ţiriac pentru grija pe care o arată faţă de copii.

Ne-am bucura ca şi cu alte ocazii donaţiile să fie cel puţin la fel de consistente”, spune Ciprian Novac, purtătorul de cuvânt al DGAPC Bihor. În data de 15 ianuarie, şefii celor trei centre de plasament au fost informaţi despre această donaţie, iar în ziua următoare au fost semnate contractele de donaţie. Carnea de vânat a fost supusă la toate analizele sanitar-veterinare, asigurându-se că nu prezintă nici un pericol pentru consumatori.

Ioana Iuhas



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor