Miting la Cluj

4Comentarii
Miting la Cluj
Un mesaj electronic în care clujenii sunt chemaţi în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, la o acţiune de susţinere a preşedintelui Traian Băsescu, a fost transmis, joi, de la o fundaţie condusă de liderul PNG Cluj

“Dragi clujeni, dacă vă pasă de ceea ce aţi votat, de preşedintele pe care l-aţi ales, să ieşim în piaţa Avram Iancu la ora 19,00 să arătăm lumii că şi noi suntem împotriva sistemului ticăloşit al lui Tăriceanu & co, împotriva manevrelor pe care ei încearcă să le facă, dar au un ghimpe în coastă (Băsescu). Să susţinem corectitudinea, şi nu interesele celor care s-au ajuns şi acum vor să deţină controlul absolut!”, se arată în mesajul care circulă în Cluj.

Acesta a fost trimis de la adresa Fundaţiei „Sarmisegetusa”, condusă de preşedintele PNG Cluj, Ionuţ Ţene. El a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu este iniţiatorul mesajului, ci doar l-a primit şi l-a trimis mai departe. “Vom fi şi noi în piaţă, pentru a-l susţine pe Băsescu”, a afirmat Ţene.

Parlamentul a aprobat., joi, hotărârea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, cu 322 de voturi “pentru”, 108 voturi “împotrivă” şi 10 abţineri.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor