Modă şi artă plastică la „Arcadia”

Modă şi artă plastică la „Arcadia”
ORADEA – Nu mai puţin de 40 de lucrări grafice şi sculpturi îşi aşteaptă publicul, în holul Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret „Arcadia”, până în data de 12 decembrie.  Video

Expoziţia „Peisajul orădean” a fost organizată în cadrul proiectului demarat de Liceul de Artă cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţare. Proiectul a fost demarat în urmă cu o săptămână, printr-un spectacol folcloric susţinut tot la Teatrul „Arcadia”. „Este prima manifestare a celor de la secţia de arte plastice, grafică şi sculptură, dar vor participa şi elevele de la secţia creaţie vestimentară. Elevii sunt obişnuiţi cu astfel de evenimente. Participă clase de liceu, în special clasele a XI-a şi a XII-a. Sunt 15 sculpturi şi 25 lucrări grafice”, susţine Doina Tătar, profesoară. Evenimentul a fost coordonat de profesorii Doina Tătar, Andrea Botan şi Deac Arpad, la secţia de sculptură, Maria Boşca David, la secţia de grafică şi de Ujvarosi Gyongyi, la secţia de creaţie vestimentară.

 

Modă secession

În deschiderea evenimentului, 24 de eleve de la secţia design vestimentar au pregătit garderobe originale, din material extratextil, inspirate din perioada secession. „Pentru această vestimentaţie, am folosit bandă izolantă, perdea, voal. Am vrut s-o aduc în zilele noastre, să o fac mai teatrală, mai dramatică. Am lucrat la ea cam trei săptămâni, în fiecare zi. Sunt foarte mulţumită de ce-a ieşit”, explică Andrea Stan, elevă. Lucrările altora au fost mai modeste în privinţa timpului de pregătire. „Am făcut o rochie de mireasă, din hârtie, nylon şi ziare. Eu am creat-o şi eu o şi prezint. Am lucrat la ea vreo două zile”, spune Alexandra Oros, elevă.

Peste o lună, profesorii de la secţia de artă plastică vor organiza o expoziţie mare, în care vor fi cuprinşi toţi elevii. Cu această ocazie, vor fi selectate cele mai bune lucrări de la toate atelierele, atât de la clasele de gimnaziu, cât şi de la liceu. Creaţiile elevilor vor fi expuse, pe 12 decembrie, în aceeaşi locaţie. Până atunci, orădenii sunt invitaţi să viziteze expoziţia „Peisaj orădean”.

 

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase