Moda utilajelor din vest

Moda utilajelor din vest
BORS - Sâmbătă, frontieriştii de la PTF Borş, au descoperit un alt utilaj furat din străinătate, care urma să intre ilegal în România. Probabil se încearcă o nouă „afacere” profitabilă, deoarece acesta este al doilea caz depistat, în decurs de câteva zile. De această dată, „marfa” era un încîrcător pe şenile, adus pe o platformă, pentru care şoferul, Mihaly I. (25 ani), a prezentat documente însoţitoare.


Cu toate acestea, poliţiştii au devenit
suspicioşi, datorită asemănărilor
acestui transport, cu cel precedent. Documentele
dovedeau că atât datele expeditorului,
cât şi cele ale destinatarului, coincideau,
deoarece utilajul era expediat din Franţa, pentru
o firmă din Cluj-Napoca, ca în cazul
anterior. Bănuielile le-au fost confirmate,
când, în urma verificărilor
făcute prin intermediul Punctului de Contact
Oradea, autorităţile franceze contactate au
declarat că bunul este sustras din Franţa.
Încărcătorul a fost indisponibilizat,
până la finalizarea anchetei, stabilirea
şi pedepsirea tuturor celor implicaţi.
Reamintim că, frontieriştii de la
acelaşi punct de trecere, au găsit
într-un trasport de săptămâna
trecută, şase tractoare fără
documente, furate de pe un şantier din
Franţa.


 

Alexandra Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase