Modalităţi de plată a alocaţiilor

Modalităţi de plată a alocaţiilor
ORADEA - Începând cu luna ianuarie 2008, plata alocaţiilor pentru copii se va face prin mandat poştal. „Compania Naţională Poşta Română va distribui şi în anul 2008 alocaţiile de stat pentru copii, beneficiarilor sau reprezentanţilor legali ai acestora, care au optat pentru distribuirea acestor drepturi prin mandat poştal”, se spune într-un comunicat al companiei.

Distribuirea alocaţiei de stat se va face de către factorul poştal la adresa indicată de către direcţiile teritoriale ale Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, conform unui grafic stabilit de comun acord. „În situaţia în care beneficiarul nu este acasă, acesta va primi un aviz prin care va fi invitat la oficiul poştal la care este arondat, pentru a-şi ridica drepturile băneşti”, se precizează în comunicatul Poştei.

Cont curent sau de card

Pe de altă parte, beneficiarii sau reprezentanţii legali ai acestora vor putea opta pentru plata alocaţiilor prin cont curent sau cont de card. „După apariţia normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 97 din 4 octombrie 2007, se va putea opta pentru plata alocaţiilor prin cont de card sau cont curent. În acest sens, la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS), va trebui depusă o documentaţie justificativă”, ne-a declarat Simona Vesa, directorul executiv al DMPS Bihor.
Compania Naţională Poşta Română nu percepe copiilor şi reprezentanţilor legali ai acestora taxe sau comisioane pentru distribuirea alocaţiilor de stat pentru copii.
Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !