Model american pentru învăţământ

Model american pentru învăţământ
ORADEA – În cadrul manifestărilor dedicate „Zilelor Agora” a avut loc, ieri, simpozionul cu titlul „Un învăţământ superior de succes – modelul nord-american”.

Simpzionul a fost susţinut de profesorul american de origine română, Stephan Olariu, Director al Sensor Networks Research Group, Old Dominion University din Norfolk, Virginia.

Evenimentul a avut loc la sediul universităţii, iar profesorul a explicat unele modele de bună practică în învăţământul superior văzute din punctul de vedere al unui specialist recunoscut pe plan mondial în wireless networks, mobile multimedia systems, parallel and distributed systems, parallel and distributed architectures and networks.

Simpozionul a fost un preambul pentru prezenţa profesorului american la conferinţa pe tematică IT ce urmează să fie organizată de Universitatea Agora în perioada 15-17 mai.

Acţiunile continuă

La acest simpozion au participat studenţii şi cadrele didactice ale Universitatii Agora, precum si de la celelalte universităţi orădene, interesati de subiectul conferinţei şi dornici să adreseze întrebări profesorului Olariu. Manifestările dedicate „Zilelor Agora” or continua cu deschiderea oficială a lucrărilor Conferinţei Internaţionale de Calculatoare, Comunicaţii şi Control “ICCCC 2008”, care va avea loc la Club Felix, Băile Felix, azi la ora 9.00. ICCCC 2008 se desfăşoară în perioada 14-18 mai, iar programul este disponibil pe site-ul www.univagora.ro.

Pentru luni, la ora 15:00, este programat cursul festiv al studenţilor de la specializările Management, Informatică economică şi Contabilitate şi informatică de gestiune, care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea.

Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !