Model pentru tinerii creatori

ORADEA – Teatrul pentru Copii şi Tineret „Arcadia” a găzduit, marţi, 7 noiembrie 2006, expoziţia retrospectivă de pictură a artistei Lucia Sirban. La 80 de ani, Lucia Sirban expune 86 de picturi proprii în foaierul Teatrului Arcadia.

Cu toate că a trecut de venerabila vârstă de 80 ani, autoarea a prezentat publicului 86 de exponate realizate între anii 1999-2006, lucrări cu tematică variată cuprinzând peisaje, naturi moarte sau portrete.

Manifestarea a fost deschisă de directorul instituţiei, Marius Aron, care şi-a exprimat bucuria de a o avea pentru treia oară într-o perioadă de un an de zile pe cea care reuşeşte de fiecare dată să uimească prin prospeţimea şi vitalitatea lucrărilor. „Îmi exprim bucuria de a o avea din nou pe doamna Lucia Sirban ca expozant. Puterea ei de lucru şi capacitatea creativă reprezintă un impuls pentru cei mai tineri, care nu trebuie trecut cu vederea”.

Ochiul omniprezent
Invitat în cadrul vernisajului a fost şi redactorul-şef al revistei „Familia”, Ioan Moldovan, care a descifrat mesajul pe care autoarea încearcă să-l transmită privitoului prin elemente simbolice.

Ochiul omniprezent este unul dintre acele elemente de care Lucia Sirban se foloseşte pentru a sublinia, după cum afirma chiar ea, că „este cel care ne priveşte peste tot, o prezenţă permanentă”. Ispiraţia privind alegerea acestui motiv de expresie plastică a venit în urma unei încercări de reaşezare a pastei printr-o reprezentare a furtunii peste un portret. Am lăsat ochiul, care mi s-a părut reprezentativ”, afirmă artista.

„Am ales câteva lucrări care mi s-au părut extrem de semnificative. În multe dintre ele se citeşte acea tinereţe debordantă care se adresează oricărei vârste. Fiecare tablou, cu toate că nu are titlu, ci doar cifre, emană acea energie concentrată într-un vârtej nesfârşit al unui vis. La Lucia Sirban se poate citi atât melancolia, cât şi exuberanţa sau aflarea acelui spaţiu pe care fiecare îl caută pentru liniştea proprie”, afirmă poetul orădean.

Laura Voicu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase