Modele de succes in afaceri

Reactualizat la:
4Comentarii
Modele de succes in afaceri
Manechinele inteligente isi folosesc faima si banii pentru a se lansa in alte domenii decat cel care le-a consacrat.

Meseria de model este, prin natura sa, de scurta durata. Tinerele incep o astfel de cariera in adolescenta, dar multe dintre ele nu reusesc sa-si faca un nume in industria modei, iar “mirajul” dureaza doar un sezon, consemneaza “Forbes”.

Pana si modelele consacrate ca Gisele Bundchen, Kate Moss sau Heidi Klum sunt constiente ca nu vor putea defila pe podium o vesnicie. Iar daca nu se casatoresc cu vreun multimiliardar, manechinele superstaruri sunt nevoite sa aiba o sursa de venituri, asa ca multe dintre ele si-au asociat imaginea cu diverse produse sau si-au deschis propriile afaceri.

“Cele inteligente strang bani incat sa-si permita un “rebranding”, sa inceapa o activitate noua ca actrite, designeri sau prezentatoare TV. Faima si influenta sunt foarte importante atunci cand e vorba de castiguri”, spune Ivan Bart, vicepresedinte al companiei IMG Models, care le reprezinta pe Bundchen si Klum.

Milioane din imagine

“Companiile mari nu mai vor doar o “fata frumoasa” intr-o reclama, vor celebritati. Revlon, de exemplu, a apelat la actrite celebre, unele dintre ele premiate cu Oscar, ca Halle Berry si Susan Sarandon”, completeaza el.

“De aceea, pentru ca un model sa castige banii care sa-i asigure un trai indestulat chiar si atunci cand nu va mai fi pe podium este vital sa faca din numele si imaginea ei un brand”, explica Bart.

Gisele Bundchen este cel mai bine platit model din lume si primeste anual, numai de la Victoria’s Secret, 3 milioane de dolari. Ea si-a “vandut” numele unei companii producatoare de incaltaminte pentru plaja, care a scos pe piata sandalele Ipanema Gisele Bundchen. Modelul primeste 7% din incasari, adica 6 milioane de dolari pe an.

Stele de cinema

Tyra Banks a ales televiziunea. Dupa ce a realizat un show de succes despre modelling, a devenit producator si prezentator pentru alte doua emisiuni. Cand cariera de actrita a Millei Jovovich a luat-o pe o panta descendenta, fostul model s-a indreptat catre design vestimentar si a creat o linie de haine, purtate de celebritati de la Hollywood, printre care si actrita Kirsten Dunst.

Iman, Cindy Crawford si Naomi Campbell au investit, in schimb, in industria frumusetii si si-au creat propriile linii de produse cosmetice, vandute cu succes in intreaga lume.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor