Modernizări în Băile Felix

12Comentarii
Modernizări în Băile Felix
BAILE FELIX - Cine a trecut în ultima vreme prin Băile Felix nu mai recunoaşte staţiunea. Una dintre cele mai vechi clădiri din centrul Felixului a fost rasă de pe suprafaţa pământului, ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată. Vestiarele de la Ştrandul Felix sunt şi ele pe jumătate demolate. Vechile pavilioane, unde erau pe vremuri băile comunale, sunt de nerecunoscut, în unele locuri plafonul fiind căzut.

Modernizări

Reprezentanţii SC Turism Felix, Florian Serac – director general şi Florian Lazăr – director tehnic, ne-au oferit informaţii despre lucrările care se defăşoară în centrul staţiunii. „Clădirea din centrul staţiunii a fost dărâmată, fiindcă era într-o stare foarte proastă şi era un real pericol pentru trecători, riscând să cadă”, ne-a declarat Florian Serac.

Vestiarele de la Ştradul Felix sunt demolate pentru a face loc unor vestiare moderne. „Ştrandul Felix a intrat în etapa a doua de modernizare. Vor fi construite vestiare noi şi puncte de alimentaţiepublică moderne”, ne-a precizat Florian Lazăr. Accesul în ştrand se va face pe bază de turnicheţi. Clienţii vor fi obligaţi să treacă de la vestiar pe la duş şi de abia după aceea să intre pe plajă. Va mai fi construit un spaţiu de joacă pentru copii şi un spaţiu de odihnă pentru cei mici.

În ceea ce priveşte vechile pavilioane, situaţia acestora este mai delicată. „După revoluţie, în centrul staţiunii a fost adusă o biserică ortodoxă de lemn care face parte din patrimoniul cultural. Potrivit Legii patrimoniului, pe o rază de 200 de metri în jurul obiectivului nu se pot face demolări decât cu aprobări speciale de la minister”, a explicat Florian Serac. Astfel, pavilioanele care în prezent sunt goale şi într-o stare deplorabilă, nu pot fi prea uşor demolate fiind la o distanţă mai mică de 200 de metri de bisericuţă. „Noi vom face o propunere la minister să contribuie şi ei cu o sumă, să reabilităm aceste pavilioane”, susţine directorul general al SC Turism Felix.

 

Dan Birta



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor