Modificări importante de legislație în cazul accidentelor rutiere

Avocat Răzvan Doseanu
Avocat Răzvan Doseanu
La Parlamentul României  se află înregistrată pentru dezbatere Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

Aceasta prevede că în cazul în care un asigurat este implicat într-un accident de care nu se face vinovat, asigurătorul RCA plăteşte despăgubiri titularului poliţei şi apoi, se va îndrepta în vederea recuperării prejudiciului către firma la care este asigurat autovehiculul vinovat sau către Fondul de protecţie a victimelor străzii în cazul în care vinovatul nu este asigurat sau este necunoscut.

Legiuitorul urmărește prin această modificare să ușureze sarcina șoferului nevinovat care a suferit un accident. În prezent acesta se lovește de multe ori de refuzul firmei de asigurări a șoferului vinovat de a-i plăti celui păgubit contravaloarea totală a daunelor suferite.  O soluţie corectă pentru toată lumea ar fi ca firma de asigurări să-l despăgubească pe cel cu care are contract, urmând ca aceasta să facă demersurile pentru recuperarea sumelor achitate șoferului nevinovat de la societatea la care era asigurat șoferul culpabil de producerea accidentului.

O altă modificare importantă constă în faptul că asiguratorul RCA va avea obligația de a efectua constatarea pagubelor în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la notificarea făcută de către persoana păgubită, potrivit unei modificări adoptate marți de către Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) la norma 23/2014 privind asigurarea RCA.

Totodată ASF a ușurat activitatea și pătrunderea în piața RCA a altor asiguratori, prin abrogarea articolelor care stipulau obligația asiguratorului de a fi reprezentat în fiecare județ, prin unități teritoriale, fiind instituită însă prevederea de a avea un reprezentant (personal  specializat propriu sau mandatat) care efectuează activitate de constatare și lichidare a daunelor pe întreg teritoriul Romaniei”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase