Modificări în domeniul TVA

Modificări în domeniul TVA
A fost elaborat un ghid practic privind obligaţiile instituţiilor publice în materie de TVA.

De la 1 ianuarie 2010 au intrat în vigoare prevederile OUG nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, care au adus numeroase modificări privind aplicarea TVA de către instituţiile publice pentru serviciile prestate acestora de companii stabilite în afara României. „În consecinţă, a fost elaborat un ghid practic privind obligaţiile ce le revin instituţiilor publice începând cu data de 1 ianuarie 2010”, a declarat Ioan Mihaiu, directorul coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP).

Prevederi

O noutate a OUG 109/2009 stabileşte că atunci când serviciul este prestat de o persoană impozabilă către o altă persoană impozabilă, locul prestării este locul unde este stabilit beneficiarul, persoană impozabilă. Atunci când serviciul este prestat de o persoană impozabilă către o persoană neimpozabilă, locul prestării este locul unde este stabilit prestatorul. „Aceste reguli nu se aplică pentru următoarele servicii: serviciile legate de bunuri imobile (sunt impozitate în statul în care se găseşte bunul imobil); serviciile de transport de persoane – se impozitează la locul unde sunt efectuate transporturile; închirierea mijloacelor de transport pe termen scurt; serviciile culturale, artistice, târguri, expoziţii; serviciile de restaurant şi catering”, a explicat Ioan Mihaiu.

Exemple

O instituţie publică din România, înregistrată în scopuri de TVA, beneficiază de serviciile prestate de o firmă de consultanţă din Germania. O factură de 5.000 de euro este emisă pe 14 mai 2010, instituţia publică transmiţând codul său de înregistrare din România. Locul prestării serviciului se consideră a fi în România şi prin urmare acest serviciu este impozabil în România din punct de vedere al TVA. Data prestării serviciului este 5 mai, data la care instituţia publică din România a acceptat rapoartele de lucru ale firmei din Germania. Prin urmare, TVA aferentă serviciului este exigibilă în data de 5 mai 2010, şi cursul de schimb din această dată va fi utilizat pentru transformarea în lei a sumei de 5.000 euro. Instituţia publică fiind înregistrată în scopuri de TVA, va depune decontul special de TVA şi va face plata efectivă a TVA până pe data de 25 iunie 2010. Declaraţia recapitulativă pentru această achiziţie intracomunitară de servicii va fi depusă pe data de 15 iunie 2010.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase