Modificari în învatamânt

3Comentarii
În perioada 8-9 decembrie, reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean Bihor au participat la reuniunea de lucru a inspectorilor scolari generali adjuncti si inspectorilor de management, desfasurata la Suceava.

Astfel, s-a dezbatut regulamentul de organizare si functionare a inspectoratelor scolare, care va fi aprobat luna aceasta de Ministerul Educatiei si Cercetarii. „Inspectoratul Scolar trebuie sa devina o institutie umana si credibila. Atât inspectoratul scolar cât si regulamentul acestuia trebuie sa fie normale”, spune Daniel Negrean, purtatorul de cuvânt al ISJ Bihor, participant la sedinta de la Suceava.

S-au mai dezbatut modele pentru fisa postului pentru inspectorii de specialitate si inspectorii de management. Subiectul va fi pus în discutie si la nivelul ISJ Bihor. Propunerile aduse vor fi trimise Ministerului Educatiei si Cercetarii. Desi nu se stie sigur ce va cuprinde, din aceasta luna va aparea Legea scolilor si a liceelor. Tot de acum se va încerca aplicarea legii care face referire la calitatea în educatie. Astfel, se va pune accent pe asigurarea calitatii în educatie, la nivelul fiecarei scoli.

Primul pas este realizarea unei comisii de organizare a calitatii, comisie ce va avea rolul de evaluare a calitatii actului educational. Comisia trebuie constituita din cadre didactice obisnuite, nu neaparat din dascali cu anumite performante profesionale. Comisia nu va fi subordonata si nu va controla, ci doar va diagnostica calitatea procesului educational.

Ioana Iuhas



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor