Modificări în programa şcolară

3Comentarii
Modificări în programa şcolară
DEVA – O măsură ce se va aplica din anul şcolar 2009 – 2010 în sistemul de învăţământ aduce şi pentru elevii hunedoreni din clasele IV – VII veşti îmbucurătoare.

Din programa prevăzută pentru anul şcolar viitor capitole întregi vor fi eliminate pentru a înlesni însuşirea materiei încă din clasă. De exemplu, din matematica de clasa a IV-a, capitolul de geometrie va fi eliminat, pentru a fi studiat în clasa a V-a, iar de la clasa a V-a va fi scoasă o parte din operaţiile cu fracţii. Din matematica de clasa a VI-a va fi eliminat capitolul despre patrulatere, pentru a fi studiat ulterior. Alte schimbări vor fi efectuate în manualul de limba română de clasa a V-a, din care va fi eliminat capitolul despre lexic, în timp ce din fizica de clasa a VI-a va fi scoasă optica. Elevii care intră în clasa a VIII-a în anul şcolar 2008-2009 vor studia după programa veche, pentru că aceştia susţin tezele unice şi trebuie să existe continuitate cu ceea ce au studiat în anii anteriori. Ministerul Educaţiei a hotărât, de asemenea, ca de anul viitor şcolarii să înveţe mai puţine ore pe zi. Elevii vor studia doar cinci ore pe zi, inclusiv pentru elevii de liceu. Astfel, prin noua programă şcolară, reprezentanţii ministerului urmăresc descongestionarea materiei, dar şi abordarea unor metode de predare care să nu se bazeze la fel de mult pe partea teoretică, aşa cum se întâmplă în acest moment. Iniţiativa ministerului este susţinută şi de reprezentanţii părinţilor, însă profesorii se tem că elevii vor fi mai slab pregătiţi. Elevii şi părinţii hunedoreni sunt de părere că profesorii nu sunt de acord cu această măsură a ministerului pentru că vor pierde clientela la meditaţii.

Sanda Bocaniciu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor