Modificările CF în materie de TVA

Modificările CF în materie de TVA
Codul Fiscal aduce, de la 1 ianuarie 2010, o serie de modificări în ceea ce priveşte TVA.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor prezintă în continuare principalele modificări aduse de O.U.G. nr.109/2009, Codului Fiscal, ce vor intra în vigoare la 01.01.2010, pentru Titlul VI „Taxa pe valoarea adăugată”.

Modificări

„În primul rând se lărgeste sfera de aplicare a bunurilor acordate cu titlu gratuit, drept mostre sau pentru stimularea vânzărilor, ce nu constituie livrare de bunuri supusă TVA, explicitarea acestora fiind făcută prin normele metodologice ce vor fi aprobate prin hotărâre de guvern”, a explicat Ioan Mihaiu, directorul coordonator al DGFP Bihor.

Cesiunea bunurilor necorporale (drepturi de autor, brevete, licenţe, mărci comerciale şi altele asemenea) va avea tratament de prestare de servicii. Pentru a stabili locul prestării serviciului, din punctul de vedere a TVA, se va stabili dacă beneficiarul prestaţiei este sau nu persoană impozabilă. „Dacă beneficiarul prestaţiei nu este persoană impozabilă, locul prestării va fi în statul membru unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale economice”, spune Mihaiu.

Printre excepţiile de la regula de mai sus, în ceea ce priveste tratamentul prestărilor de servicii, din punctul de vedere a TVA, sunt şi următoarele: locul serviciilor de închiriere pe termen scurt (maxim 30 de zile) a mijlocului de transport este locul în care mijlocul de transport este efectiv pus la dispoziţia clientului; locul serviciilor legate de bunuri imobile este acolo unde este livrat bunul imobil, iar locul prestării serviciilor de transport de călători este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse, etc.

Dacă beneficiarul serviciilor prestate este o persoană neimpozabilă din punctul de vedere a TVA (de exemplu o persoană fizică), locul prestării serviciilor este acolo unde prestatorul are sediul activităţilor sale economice, cu câteva excepţii.
„Dacă beneficiarul serviciilor prestate este o persoană neimpozabilă cu domiciliul sau sediul activităţii economice în afara Comunităţii Europene, locul prestaţiei este în ţara în care beneficiarul este stabilit, pentru o serie de activităţi cum ar fi: închirierea bunurilor mobile corporale, leasingul bunurilor mobile corporale, cu excepţia mijloacelor de transport; servicii de publicitate; serviciile consultanţilor, inginerilor, avocaţilor, experţilor, serviciile de telecomunicaţii, radiodifuziune, televiziune, etc.; serviciile furnizate pe cale electronică”, a precizat directorul DGFP Bihor.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !