Moldomin mai are o şansă

1Comentariu
Moldomin mai are o şansă
MOLDOVA NOUĂ – Motivul întâlnirii de la Bucureşti, care a avut loc între edilul oraşului din Clisura Dunării, reprezentanţii SC Moldomin SA şi ministrul Economiei Varujan Vosganian, l-a constituit salvarea societăţii miniere.

„Aşteptăm să se dea o soluţie din două: închiderea obiectivului sau semnarea contractului de privatizare. Cert e că noi nu dorim ca mineritul să moară, deoarece moare oraşul“ ne-a spus ieri, 10 ianuarie 2007, primarul Matei Lupu.

În plus, conform declaraţiilor edilului, soarta SC Moldomin interesează şi din punct de vedere al bugetului local: „Noi acum trebuie să întocmim bugetul pe 2007, şi nu ştiu dacă mai putem include ca venituri taxele de aici“.

Bugetul local câştiga câte 12 miliarde de lei vechi, din impozitele plătite de unitatea minieră. „Oricum, suntem mulţumiţi că dl. Vosganian ne-a spus că până la finele lui ianuarie 2007, contractul de privatizare al societăţii va fi încheiat. Sperăm să-şi onoreze promisiunea“ a adăugat Matei Lupu.

Nina Curiţa



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor