Moldovean reţinut la intrarea în România

SALONTA – Poliţiştii de frontieră salontani au reţinut un cetăţean moldovean care a încercat să intre fraudulos în România, pe fâşia verde.

În dimineaţa zilei de marţi, lucrătorii din cadrul SPF Salonta au reţinut, la aproximativ 1.500 m de linia de frontieră, un bărbat, care, ar fi din Moldova şi a trecut fraudulos frontiera din Ungaria în România, în dimineaţa zilei de 8 ianuarie 2008 pe jos, pe lângă rambleul de cale ferată Kotegyan (Ungaria) – Salonta.

„Persoana în cauză a fost condusă la sediul S.P.F. Salonta pentru continuarea cercetărilor, în urma cărora a rezultat că se numeşte Dumitru B. de 25 de ani, cetăţean moldovean. În decursul lunii august 2007, acesta s-a deplasat în Austria, ilegal, pe itinerariul Moldova-Ucraina-Slovacia-Austria, ţară unde a solicitat azil. Pe baza solicitării sale, autorităţile austriece i-au eliberat, la data de 25 septembroe 2007, un permis de rezidenţă pentru solicitanţi de azil, însă, ca urmare a unor probleme familiale, acesta dorit să se întoarcă în ţara sa natală”, a declarat subcomisar Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea.

Deoarece nu avea documente de călătorie, în data de 5 ianurie 2008, bărbatul a mers cu trenul din Austria până în Ungaria, de unde a încercat să treacă ilegal frontiera în România, fiind reţinut de poliţiştii de frontieră români la aproximativ 1.500 m de linia de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lui actele premergătoare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.



Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !