Moment fast in poloul orădean

Moment fast in poloul orădean
ORADEA - Poloul orădean traversează un moment deosebit de favorabil. CSM Leonardo a avut un tur de campionat foarte bun, pe care l-a încheiat în fotoliul de lideră a clasamentului, după victorii clare administrate echipelor bucureştene.

Doar Steaua a reuşit să le smulgă orădenilor două puncte, acestea fiind, de altfel, singurele pierdute de CSM Leonardo în turul Superligii. Trebuie ţinut cont însă de contextul în care s-a disputat „dubla” cu Steaua, gazdele resimţind atunci oboseala acumulată după turul secund al Cupei LEN.

Din nou favoriţi
Evoluţiile remarcabile din turul Superligii, în care orădenii s-au dovedit superiori celor de la Dinamo şi Steaua, sunt deosebit de promiţătoare în lupta pentru titlul ediţiei. CSM Leonardo dovedeşte că are şanse certe pentru a-şi apăra titlul de campioană naţională, cucerit în ediţia trecută.
„Cred că am dovedit în al doilea meci cu Steaua şi mai ales în întâlnirile cu Dinamo că suntem mai puternici decât în sezonul trecut, când am devenit campioni. Am dorit să-i învingem pe dinamovişti la scoruri cât mai mari, pentru a-i demoraliza şi a-i face să înţeleagă că tot noi suntem principalii favoriţi. Eu spun că avem toate şansele să ne apărăm titlul şi să devenim din nou campioni. În ceea ce priveşte meciurile cu Eger, ne vom juca şansele, atâtea câte avem. Suntem decişi să luptăm, pentru că nu te întâlneşti în fiecare an cu ocazia de a juca într-o asemenea fază a cupelor europene”, ne-a declarat Cosmin Baidoc, căpitanul CSM Leonardo.

În optimile de finală
Echipa noastră şi-a onorat cartea de vizită, având o campanie fructuoasă şi în cupele europene. CSM Leonardo a trecut de primul tur preliminar în Euroligă, ajungând apoi în Cupa LEN. Orădenii au făcut şi aici o figură frumoasă, reuşind să se califice în optimile de finală, această performanţă nemaifiind realizată de nicio altă echipă românească în perioada de după Revoluţie. CSM Leonardo va juca în optimi cu redutabila formaţie maghiară Brendon Eger, meciul din prima manşă urmând să se dispute sâmbătă, la Eger. Indiferent de deznodământul dublei manşe cu Eger, întâlnirea va fi benefică pentru poloiştii orădeni, urmând să contribuie la creşterea experienţei şi a valorii echipei noastre. Momentul fast al poloului orădean este sugerat şi de faptul că nu mai puţin de patru jucători de la CSM Leonardo – Kádár, Dunca, Baidoc şi R. Georgescu – sunt componenţi de bază ai echipei naţionale, urmând să lupte în luna martie pentru calificarea acesteia la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase