Momente vesele în „Luna Senectuţii”

Momente vesele în „Luna Senectuţii”
Rezindentii Caminului de Batrâni Sf. Martin administrat de Fundatia Caritas Catolica au fost, joi, beneficiarii unei vizite de socializare din partea tinerilor de la Centrul Unic de Voluntariat. În colaborare cu elevii Liceului Pedagogic, acestia au pus la punct un mic program artistic care, la un moment dat, i-a inclus si pe spectatori.

„S-au distrat în ora asta petrecuta cu noi. Am apreciat ca s-au implicat si ei
în program, când au citit poezii si au rostit discursuri de bun venit si de multumire”,
spune Radiana Gheorghita, coorganizatoare a actiunilor din Luna Senectutii.

Timp de aproape o ora, cât a durat vizita, elevii au cântat, au recitat si
au schimbat impresii cu pensionarii din camin. „Ne-au multumit, la final, pentru
ca ne-am gândit sa-i vizitam. Oamenii de aici se bucura de orice prilej de socializare,
mai ales cu tinerii, si sunt destul de rare cazurile în care mai bine de 30
de copii le calca pragul deodata”, apreciaza George Ghideu, consilier în cadrul
Administratiei Sociale Comunitare Oradea.

Caminul Sf. Martin are, acum, 45 de rezidenti permanenti, cu o medie de vârsta
de aproximativ 70 de ani, dintre care 10 sunt imobilizati la pat. La actiunea
voluntarilor au luat parte 25 dintre ei, restul fiind prinsi cu programul zilnic.

Urmatoarele actiuni din Luna Senectutii au rostul de a scoate vârstnicii din
casa. În acest sfârsit de saptamâna sunt programate spectacole de teatru gratuite,
în limba româna si maghiara, iar saptamâna viitoare, de Sfântul Dumitru, întâlniri
duhovnicesti la centrele multifunctionale. George Ghideu spune ca este în pregatire
o mica expozitie de icoane pe sticla la centrul din Iosia, ultimul inaugurat
din seria acestor lacasuri.

Cristina Ghilea