Monedă aniversară de argint

BUCUREŞTI - Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 03 septembrie 2007, o monedă din argint, dedicată aniversării a 150 de ani de industrie petrolieră românească.

Moneda are valoare nominală de 10 lei, este rotundă cu un diametru de 37 mm, margine zimţată şi o greutate de 31,103 grame. Aversul conţine, în jumătatea inferioară, imaginea Rafinăriei „Mehedinţeanu”, deasupra, stema României şi valoarea nominală «10 LEI», iar la exterior, inscripţiile circulare «ROMANIA» – la partea superioară şi «RAFINARIA „MEHEDINTEANU”» – în partea inferioară. Reversul prezintă, în partea dreaptă, o pompă de extracţie modernă şi inscripţia oblică „150 ANI DE INDUSTRIE PETROLIERA ROMANEASCA”, iar în partea stângă, o sondă de foraj de la începutul secolului al XIX-lea şi inscripţia circulară „1857 – 2007”.

Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR. Tirajul emisiunii este de 500 de exemplare. Fiecare monedă, ambalată în capsulă de metacrilat transparent, va fi însoţită de o broşură de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactată în limba română, engleză şi franceză. Broşura include şi două file cu rol de certificat de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi Casierului central.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !