Monica&Bobby: Ne-am despărţit pe perioada filmărilor!

Monica&Bobby: Ne-am despărţit pe perioada filmărilor!
Monica Bîrlădeanu şi Bobby Păunescu, în exclusivitate pentru Jurnal bihorean, despre filmul Francesca şi despre Hollywood. Imagini  Video: Implicaţiile politice ale filmului Francesca Video Video: Francesca şi relaţiile italo-române Video Video: Monica Bârlădeanu vs. Francesca Video 

Bobby, te-a contactat vreun politician român sau italian să te întrebe ce ai urmărit cu filmul acesta, Francesca?
Bobby Păunescu: Au fost tot felul de discuţii. Eu am încercat să evit să intru în acestea. Asta mai lipsea. Sigur că au existat reacţii politice. Premierul Emil Boc a afirmat că va discuta cu premierul Berlusconi, dar eu am încercat să stau deoparte de discuţiile acestea, pentru că noi nu am vrut să facem un film politic. Eu am încercat să fac un film cât mai onest posibil, să arat ceea ce se întâmplă acum şi problemele pe care le văd eu acum, subiectiv vorbim. De asta, când încerci să faci ceva echilibrat şi onest, doreşti să arăţi cam tot ce se întâmplă… Problema este că cei doi politicieni italieni care au avut reacţii, Alessandra Mussolini şi Flavio Tosi, nu au văzut filmul, în primul rând! Sigur că există replicile astea în film, însă scoase din context au altă greutate, arată urât, însă puse în context, aici e vorba despre tatăl Francescăi, care încearcă să o convingă să nu plece în Italia, iar în încercarea de a o convinge practic îi spune tot ce a auzit el la televizor. Astea sunt lucruri pe care doamna Mussolini le-a spus şi dacă le-ai spus înseamnă că trebuie să ţi le şi asumi. Acum spune că ne dă în judecată. Păi cum ar fi dacă 22 de milioane de români i-ar da în judecată pe politicienii ăştia care au spus ce-au spus. Doamna Mussolini a spus că toţi românii au violul şi violenţa în ADN, primarul din Verona a spus că declară oraşul liber de români…

Ce se întâmplă cu filmul, rămâne interzis în Italia?
B.P.: Pe 20 noiembrie avem premiera oficială în Italia. Să vedem ce se întâmplă atunci. Noi vom fi acolo pe 11 noiembrie, vom avea o conferinţă de presă oficială înaintea premierei. Tocmai vorbeam la telefon cu casa de distribuţie din Italia şi cu cei care se ocupă cu presa şi ne-au rugat să stăm mai multe zile, pentru că sunt tot felul de emisiuni televizate – dezbateri, la care vor să participăm, interviuri cu Corriere della Sera, La Stampa, cu Il Giornale, cu La Repubblica.

Va influenţa într-un fel Francesca felul în care italienii îi vor privi pe imigranţii români? Ce zici, Monica?
Monica Bîrlădeanu: (zâmbeşte) Nu ştiu. Este un lucru la care sperăm dar nu aceasta e destinaţia filmului – îmbunătăţirea relaţiilor… Felul în care Bobby l-a gândit e strict o dramă personală.

Dar dacă va influenţa în rău?!
B.P.: Nu, nu. Înainte de premiera mondială, dimineaţa a avut loc conferinţa de presă la Veneţia şi au fost o mie de jurnalişti acolo, dintre care 600-700 italieni, care au aplaudat filmul şi la sfârşit au scris nişte review-uri extraordinare şi chiar au venit la noi şi ne-au spus că e primul film, într-adevăr, onest şi care dă viaţă personajelor pe care ei le văd pe stradă. Adică imigrantul român în Italia era doar persona aceea cu care te întâlneai pentru a o angaja ca femeie de serviciu… Cu filmul acesta, ei şi-au dat seama că spatele acestor oameni este o viaţă, că oamenii pleacă de undeva şi nu vin din canale. Că, în cazul Francescăi, ea nu vine din canale. Stă într-un apartament super-decent. Francesca nu e o persoană care moare de foame şi trăieşte în sărăcie. Ea vine dintr-o familie decentă. Eu am crescut în Italia şi pentru mine Italia înseamnă foarte mult. De aceea, eu nu vreau să fac ceva care să atace Italia, dar nici ceva care să atace România, care este ţara mea.
Situaţia de acum a românilor îmi evocă Italia anilor ’60, ’70. Italia care avea probleme. Păi, atunci, erau restaurante în Germania, în Elveţia unde scria: „Accesul câinilor şi italienilor, interzise!”.

Şi în Statele Unite, situaţia era asemănătoare, din cauza Mafiei italiene. Dar ei au uitat lucrurile astea…
B.P.: Noi nu suntem însă în situaţia aceea. Noi suntem mult înainte. Filmul acesta se cheamă Francesca, de la Francesca Cabrini, care este sfânta emigranţilor. A trăit în Italia la sfârşitul anilor 1800 şi a făcut peste treizeci de drumuri între Italia şi America, cu vaporul. Lua bani din Italia şi se ducea şi construia spitale, şcoli, grădiniţe pentru emigranţii italieni din America. Emigrantul n-are naţionalitate. Dacă o întrebi pe Francesca: de ce ai plecat în Italia? Nu poate să-ţi dea un răspuns clar. E şi trendul ăsta, pe de o parte. După aceea, la o adică, cine nu s-a gândit?! Şi eu m-am gândit să emigrez. Cred că din populaţia tânără din România, cred că 99% s-au gândit măcar o dată să plece… E şi gândul acela: cum ar fi să…?

Cât din Monica Bîrlădeanu se regăseşte în Francesca?
M.B.: Foarte mult. Ştii ce se întâmplă? Lucrezi la un personaj şi întâi reperezi lucrurile care ţi se par că sunt şi ale tale şi apoi, de fapt, are loc o osmoză. Nu mai ştii unde încetezi să fii tu şi unde începe personajul. Sunt nişte lucruri care, în mod clar aş putea să spun cu cele din viaţa mea. Dar mie mi se pare că, per total, seamănă foarte mult cu mine. Uite, de exemplu, relaţia ei cu mama ei e o relaţie pe care o am şi eu, în parametrii aceştia, cu mama mea. Însă personajul nu a fost scris după mine. Dar sunt şi multe alte lucruri. Chestii mici, ticuri personale. Dar sunt însă şi foarte multe lucruri care ne despart. Adică, Francesca are o naivitate nu spun nejustificată, dar la un moment dat închide ochii în faţa unei situaţii vizibil suspectă, cum ar fi situaţia în care ea primeşte job-ul. Tipul care îi oferă e vizibil suspect iar ea dovedeşte de foarte multe ori logică şi raţiune, însă situaţia aceasta nu.

Cum a fost să lucraţi împreună pentru Francesca? Ce s-a schimbat?
B.P.: S-a schimbat totul. Ne-am despărţit. Cel mai important lucru era filmul.

Cât timp aţi stat aşa?
B.P.: S-a filmat şase săptămâni dar şi pe pe perioada de pre-producţie, deci vreo două-trei luni practic relaţia noastră a fost suspendată complet şi pentru că pentru amândoi cel mai important lucru era filmul. A fost un challenge. Însă nici nu ne-am gândit atunci… Am discutat abia după despre relaţie şamd. Important era să dăm tot ce avem mai bun. Deoarece premisele acestui proiect erau foarte sumbre. Toată lumea se aştepta să fie un eşec, pentru că eu scriam, regizam, Monica avea rolul principal. Şi toţi ne spuneau că nu se poate aşa ceva. Se întrebau ce treabă am eu cu regia, iar Monica să vină din reviste să joace un aşa rol…
Însă a venit selecţia de la Veneţia, unul dintre cele mai importante din lume. Sunt mii de filme trimise, doar douăzeci selectate şi, sigur, acum e uşor de vorbim. Dar înainte nu a fost uşor.

Monica, tu cum ai resimţit suspendarea relaţiei pe perioada filmului?
M.B.: A, foarte bine. A fost necesar, pentru că aveam nevoie amândoi de spaţiu. Eu am o etică de lucru uşor extremă, care cere aşa ceva. Mă debranşez de la lumea exterioară pentru a mă dedica proiectului la care lucrez. Aşa simt că trebuie să fac şi nu vreau să-mi reproşez nimic la finalul proiectului. Cred că a fost foarte bine. A fost benefic pentru amândoi. Am fost un simplu actor pe platou. Cred că singurul avantaj al lui Bobby că mă cunoaşte foarte bine a constat în faptul că a ştiut când poate să apese pedala mai tare sau când ştia că asta era tot.

Cât a costat filmul?
B.P.: Puţin peste 700.000 de euro.

Cum e la Hollywood? E aşa cum ţi l-ai imaginat?
M.B.: Eu locuiesc la Los Angeles. Mie aşa îmi place să zic, pentru că Hollywood mi se pare că e un cuvânt care atârnă foarte greu. E o altă industrie. Funcţionează altfel. E o maşină foarte bine unsă, în care intri, în faci treaba, ai ieşit…

Există o oarecare doză de cinism la Hollywood?
M.B.: Da. Există foarte multă răceală pentru că e o industrie. În principiu, îi interesează un singur lucru: box office-ul!

Eşti văzută altfel ca româncă, la Hollywood?
M.B.: Acolo vin actori din toată lumea. N-are absolut nicio importanţă că tu eşti din România, deoarece acolo e un mozaic de culturi. Este foarte multă toleranţă pentru oameni care sunt altfel decât ei, americanii, şi nu mi se pare că fac diferenţa. Nu m-am lovit de absolut nicio prejudecată.

De ce ai ales numele Dean? Te-a inspirat cumva James Dean?
M.B.: Nu. Face parte din numele meu: Bîrlădeanu. E doar un nume cu care sunt creditată în anumite producţii. Nu e un nume pe care-l folosesc în mod curent…
B.P.: Nu poate fi pronunţat Bîrlădeanu de către americani.

Ai propuneri pentru noi proiecte în Statele Unite?
M.B.: Deocamdată sunt în România şi voi sta probabil până în ianuarie, pentru că am proiecte aici.

Ce fel de proiecte?
M.B.: Probabil că la un moment dat voi juca într-o piesă de teatru, pentru că mi-ar plăcea foarte tare. Voi juca şi într-un film regizat de un român…

Să înţeleg că putem vorbi de Hollywood la timpul trecut?
M.B.: Nu, dar nu mi se pare că trebuie să iau o decizie… Lucrurile stau în felul următor: cunosc două limbi foarte bine – româna şi engleza. Că lucrez în România, că lucrez în America, că lucrez în Anglia, că lucrez într-un film japonez, chinez, pentru mine nu are absolut nicio importanţă, atâta vreme cât e o poveste care mă interesează, un regizor cu care vreau să lucrez, un personaj care îmi place.

Cum îţi apreciezi engleza? Lucrezi pentru a ţi-o îmbunătăţi?
M.B.: Sunt un autodidact. E ca şi cum ai întreba un jurnalist dacă citeşte. Normal, fiecare doreşte să se perfecţioneze.

Nu te-ai gândit însă să-ţi iei un specialist pe lângă tine, pentru a-ţi spori şansele în cinematografia americană?
M.B.: (surprinsă) Da… Aşa se văd lucrurile din exterior. Însă din interior lucrurile se văd altfel. Sunt proiecte care ţi se propun şi care nu te interesează. Adică felul în care eu îmi conturez acum drumul… Nu mă simt obligată să accept tot doar pentru faptul că e o producţie americană.

Ce ai refuzat?
M.B.: Nu cred că e elegant să spun ce am refuzat. Mie mi se pare că unde sunt acum mă simt cel mai bine. Adică e în consonanţă cu identitatea mea personală şi profesională, cu direcţia în care vreau să merg. Sigur că mă întorc la Los Angeles. Am un profesor acolo. Fac cursuri… Ei cred foarte mult într-un antrenament nesfârşit şi asta e o politică la care eu subscriu, dar roluri nu voi face decât atunci când voi fi, într-adevăr, convinsă de proiectul respectiv.

Ai filmat scene erotice. Ai şi spus că ai face multe de dragul actoriei. Ce nu ai face de dragul meseriei?
M.B.: E foarte relativ, pentru că nu avem un caz precis în care pot să spun dacă da sau dacă ba. Este o întreagă conjunctură. De exemplu, regizorul pe mâna căruia m-aş da… Dar nu mi se pare zona erotică cea mai sensibilă pentru un actor. Sunt foarte multe alte lucruri greu de reprodus. Vă pot înşirui o serie de situaţii în care dacă tu ca actori te pui mai bine mori!

Chiar ne poţi înşirui?
M.B.: Da, bine-nţeles! Lucruri pe care le-am văzut în filme, la care îţi trebuie curaj. De exemplu, Juliette Binoche, agasată şi scuipată în faţă în filmul lui Haneke – Code Inconnu, e într-o situaţie îngrozitoare, care te traumatizează mult mai mult emoţional decât să joci într-o scenă erotică.

Adică într-o situaţie de genul acesta nu te-ai vedea…
M.B.: Nu că nu m-aş vedea. Eu spun doar că lumea se gândeşte la scenele erotice ca şi cum pentru un actor aceasta ar fi cea mai mare provocare. Sunt scene în care şi după ce regizorul spune „stop!”, eşti la fel de traumatizat…

B.P.: Uite, de exemplu, în Francesca, e o scenă cu naşul ei, interpretat de Doru Ana. Trei zile am tras scena aia şi la sfârşitul scenei noi ne pregăteam să plecăm şi Monica a izbucnit în plâns! Şi nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Tocmai pentru a reda scena cât mai autentic cu putinţă, Monica s-a identificat total cu Francesca, iar la sfârşit a izbucnit, dând afară toată încărcătura emoţională.

M.B.: Cine îşi imaginează că dă operatorul drumul la cameră şi tu mimezi nişte lucruri, greşeşte. Adică poţi să mimezi, dar nu mai ţine. Cu tipul ăsta de actorie nu mai ţine cu mimatul, pentru că cinefilul se uită şi poate observa dacă e doar o impostură la mijloc, aşa că nu poţi face asta. Trebuie să te identifici cu personajul.

Calin Corpas, Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !