Monitorizează primăriile care dau ajutoare de stat

Primăriile trebuie să ceară avizul Consiliului Concurenţei înainte de a acorda ajutoare de stat investitorilor.

Inspectorul şef al Consiliului Concurenţei Bihor, Octavian Domocoş, monitorizează hotărârile de consilii emise de primării prin care se acordă ajutoare de stat investitorilor. „Consiliile pot acorda înlesniri  la plata impozitelor şi taxelor locale pentru investitori. Scopul meselor rotunde pe care le organizăm la primăriile din judeţ este acela de a promova şi informa despre facilităţile acordate sub forma ajutoarelor de stat, despre diligenţele pe care primăriile trebuie să le facă. Schemele de ajutor de stat trebuie să fie prezentate spre avizare  la Consiliul Concurenţei pentru a  respecta normele europene în domeniu. ”, a spus Octavian Domocoş la o întrunire la Sântandrei la care a participat alături de secretarul Primăriei, Mariana Jurcuţ.

Doar un ajutor în 2009

Investitorii care beneficiază de ajutoare de stat sunt obligaţi să păstreze investiţia, iar ajutoarele de stat nu pot depăşi 50% din valoarea investiţiei noi.

„Din păcate, noi nu am acordat până acum astfel de facilităţi investitorilor, fiindcă nici nu ne-au fost solicitate. Ajutoarele de stat sunt benefice pentru toată lumea: în prima fază pentru investitor, şi  «a la long»  pentru comunitatea locală. Fiindcă investitorul face angajări, se reduce automat şomajul, investitorul păstrează investiţia în localitatea respectivă şi acolo plăteşte ulterior taxe şi impozite. Din păcate noi nu mai avem teren în proprietatea comunei pentru a atrage investitori în acest fel”, a spus secretarul Primăriei Sântandrei, Mariana Jurcuţ.

Conform inspectorului Octavian Domocoş, anul trecut, doar Primăria Oradea a dat ajutoare de stat unor investitori.

Veronica Bursasiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase