Monument pentru eroii maghiari

1Comentariu
Monument pentru eroii maghiari
Consiliul Local va avea de votat, miercuri, un proiect de hotărâre referitor la amplasarea unui monument comemorativ dedicat militarilor maghiari căzuţi în cele două războaie mondiale.

Conform proiectului de hotărâre ce va fi propus aleşilor, locaţia este o parcelă de 68 metri pătraţi, situată pe aleea principală din Cimitirul Municipal, vizavi de Cimitirul Evreiesc.

„Monumentul se face în baza unui acord referitor la mormintele soldaţilor maghiari din România şi cele ale soldaţilor români din Ungaria, semnat între guvernele român şi maghiar. Locaţia este potrivită pentru că are vizibilitate bună. La inaugurarea pe care o dorim în 27 mai, de Ziua Eroilor, sunt aşteptaţi reprezentanţi ai ambelor ţări”, spune Iulius Delorean, consilier local UDMR.

Primăria va suporta costul lucrării, în condiţiile în care materiale necesare – piatră, ciment şi altele au fost primite ca donaţie. „Monumentul va avea forma unui trunchi de piramidă înalt de doi metri, pe care se va monta o tablă informativă inscripţionată bilingv cu „În memoria soldaţilor maghiari căzuţi în cele două Războaie Mondiale”, spune Delorean.

C.Gh.

 

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor