Mopedist mort, motociclist rănit

2Comentarii
ORADEA – Doi orădeni care circulau pe „două roţi” au fost sâmbătă victimele unor accidente grave. Sâmbătă, în jurul orei 08.30, poliţiştii din Cetariu au fost sesizaţi de un localnic că într-un şanţ, pe drumul comunal 32, între Cetariu şi Şuşturogiu, se află decedată o persoană de sex masculin, lângă un scuter răsturnat.

În urma investigaţiilor efectuate de echipa de cercetare care s-a deplasat la faţa locului, s-a stabilit că în cursul aceleaşi zile, în jurul orei 05.00, victima, orădeanul D.A.B. (37 ani), conducea pe drumul comunal 32, în afara localităţii bihorene Tăutelec, un motociclu marca First Bike..

Însă când a pătruns într-o curbă periculoasă spre stânga, după coborârea unei pante, din cauza vitezei excesive de deplasare, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul situat pe partea dreaptă a direcţiei sale de mers.

În urma evenimentului rutier, conducătorul vehiculului a suferit multiple leziuni care au condus la deces.

 

A izbit, în marşariei, un motociclist

Iar în jurul orei 11.25, pe strada Războieni din Oradea, P.I. (49 ani), în timp ce conducea o Dacia 1310, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a acroşat o motocicletă marca Honda, condusă pe drumul cu prioritate de concitadinul P.C. (28 ani). În urma impactului motociclistul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.

 

Mopedist neatent

Tot sâmbătă, dar în jurul orei 15.30, pe drumul judeţean 764 din Josani, localnicul B.V. (55 ani), în timp ce conducea un moped marca City Flex, din cauză că nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, a fost acroşat de autoturism marca VW, condus regulamentar de beiuşeanul F.I. (23 ani).

În urma impactului conducătorul mopedului a suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora nu s-a impus spitalizarea.

Cristian Horgos



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor