Moral scazut la Timba dupa turneul de la Medias

De Cristian Onaca
Moral scazut la Timba dupa turneul de la Medias
Moral scazut la Timba dupa turneul de la Medias
Cele 3 înfrângeri din cadrul turneului de Cupa României nu le-au picat deloc bine baschetbaliștilor timișoreni de la BC Timba. Cu atât mai mult cu cât acest moment vine cu câteva zile înaintea începutului de campionat programat sâmbătă, în sala Constantin Jude.

”Urșii” au ocupat ultimul loc în turneul Cupei de la Mediaș după ce au încasat eșecuri dureroase în fața lui SCMU Craiova, Farul Constanța și CSU Sibiu. Aceste rezultate nu puteau să nu zdruncine moralul echipei pregătită de Bogdan Murărescu, care se vede într-o situație deloc de invidiat cu 5 zile înaintea primul joc din Liga Națională.

”Sunt puțin dezamăgit după acest turneu. Cu Farul și Sibiu am jucat binișor, dar pe final am căzut. În orice caz diferența din teren nu a fost atât de mare precum o arată scorul. S-a ajuns aici și pentru că am jucat meciuri ușoare în pregătire și nu ne-am dat seama care este nivelul. Cu siguranță avem probleme de moral acum. Încă nu jucăm cu determinarea pe care o doresc. Sâmbătă vom arăta altă față, iar o victorie ne-ar da altă încredere. Totuși, să nu uităm că avem cel mai mic buget din prima ligă. Să nu așteptăm prea multe lucruri dintr-odată de la o echipă nou-promovată”, a încercat să explice managerul Sebastian Răducanu.

BC Timba debutează în Liga Națională pe teren propriu, sâmbătă de la ora 19,30 în compania formației SCMU Craiova, în fața căreia a pierdut vineri la o diferență de 29 de puncte. Intrarea spectatorilor va fi gratuită la acest joc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase