Mormântul regelui Irod cel Mare, descoperit în Israel

Reactualizat la:
5Comentarii
Mormântul regelui Irod cel Mare, descoperit în Israel
ISRAEL – O universitate din Israel a anunţat, luni, că a descoperit mormântul lui Irod cel Mare, rege al Iudeei, teritoriu vasal Imperiului Roman, informează Reuters.

Universitatea ebraică din Ierusalim a informat, într-un scurt comunicat, că mormântul a fost descoperit la Herodium, unde odată se afla cetatea lui Irod, la aproximativ 12 kilometri de oraşul sfânt, unde acesta a reconstruit şi extins Templul din Ierusalim.

Evanghelia după Matei spune că Irod este cel care ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani la Betlehem, locul naşterii lui Iisus, dar acest fapt nu a fost dovedit istoric. Lui Irod îi era teamă că şi-ar putea pierde tronul în faţa noului “rege al iudeilor” despre a cărui naştere a aflat de la cei trei magi de la Răsărit.

Potrivit acestei evanghelii, Iosif şi Maria au fugit cu bebeluşul Iisus în Egipt pentru a scăpa de măcel.

Senatul Roman l-a numit pe Irod “rege al iudeilor” în jurul anului 40 Î.C.

Potrivit unui vechi istoric evreu, Falavius Josephus, Irod a murit în anul 4 Î.C.

Cotidianul israelian Haaretz informează pe site-ul său că mormântul lui Irod a fost descoperit de profesorul Ehud Netzer, care a condus săpăturile arheologice la Herodium din 1972.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor