Accident tragic la Pocola, un mort

Reactualizat la:
2Comentarii
Un accident teribil s-a consumat luni dimineaţă în jurul orei 9:30, pe DN 76, la ieşirea dinspre Răbăgani spre Pocola.

Din primele date furnizate, accidentul frontal s-a soldat cu decesul unei persoane şi cu rănirea altor cinci oameni. Dintre aceştia, unul este în stare extrem de gravă, în comă din pricina politraumatismelor, iar ceilalţi patru au leziuni la craniu şi torace, de gravitate medie, a informat dr. Hadrian Borcea, medic-şef la UPU – SMURD Bihor.

“F.B.I., de 29 de ani, din Stei, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Anglia, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum – carosabil ud, cu denivelări semnalizate prin indicator, a pierdut controlul asupra direcţiei. Astfel, autoturismul a derapat cu partea laterală stânga pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism înmatriculat în Judeţul Bihor, condus regulamentar din sens opus de Ş.F., de 62 de ani, din Dobreşti, a declarat pentru Bihor Online subcomisar de politie Alina Dinu.”

Taguri: ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor