„Mortul” PSD, de vorbă cu J.b.

13Comentarii
Domnul Koloszvari Ianoş, arătându-ne propriul buletin de identitate, eliberat în 1980 şi fără termen de valabilitate.
Domnul Koloszvari Ianoş, arătându-ne propriul buletin de identitate, eliberat în 1980 şi fără termen de valabilitate.
Votantul despre care PSD Bihor a arătat că e „probabil decedat” a vorbit joi cu J.b.

România trăieşte zilele acestea o atmosferă tensionată. Diferenţa infimă dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană, relevată la finalul numărării voturilor, a generat o stare de frustrare la PSD ce nu poate fi disimulată nicicum de către cei implicaţi. A urmat ceea ce era de aşteptat: contestarea alegerilor, ce s-a făcut piramidal, de la Centru spre filialele judeţene PSD. Şi PSD Bihor a depus o contestaţie la BEJ în care, printre o sumedenie de alte motive menite să determine invalidarea alegerilor, se făcea referire la datele a două persoane despre care pesediştii presupuneau că erau decedate! Joi, însă, Jurnal bihorean a vorbit cu una dintre cele două persoane invocate în contestaţia PSD. 

În altă ordine de idei, BEJ a respins, tot joi, contestaţia social-democraţilor, considerând că aceştia nu au venit cu destule dovezi în sprijinul demersului lor.

În contestaţia formulată marţi de către PSD Bihor către Biroul Electoral Judeţean (BEJ), prin care cere invalidarea alegerilor în Bihor, se arăta, printre altele, că la scrutinul de duminică au fost inserate „date personale ale unor persoane probabil decedate anterior zilei votului”. În acest sens, PSD Bihor dădea şi două exemple: Ştefănucă Eugenia, născută în 1911, ce apărea ca votantă la secţia specială 147 Oradea şi Kolozsvari Ianoş, născut în 1917, care apărea drept votant la secţia specială 146, tot din Oradea.
Joi, la amiază, primim un telefon la redacţie. La celălalt capăt al firului, Valentin Cazacu, un orădean, cititor al Jurnalului bihorean. Ne atrage atenţia că Ianoş Kolozsvari, cetăţeanul invocat în contestaţia PSD Bihor şi la care se făcea referire şi în ediţia de joi a J.b. (pagina 3, articolul „PSD contestă alegerile în Bihor”), e viu! Mai mult, Kolozvari chiar a votat duminică, ne informează domnul Cazacu, cel căruia domnul Kolozvari îi este socru. Valentin Cazacu ne dă şi adresa la care poate fi găsit Ianoş Kolozsvari: Oradea, strada Nufărului nr. 82, ap. 31.

Trăieşte şi vorbeşte

Ne deplasăm la faţa locului şi găsim un domn care îşi arată vârsta, nu vede decât cu un singur ochi, însă ne povesteşte cu elocinţă crâmpeie din viaţa sa! Ne spune că, în ciuda numelui, e român, nu maghiar şi ne istoriseşte cum, născut fiind în 1917, a aflat abia în 1939 că îl cheamă Kolozsvari şi nu Oros! „Mama a avut doi bărbaţi. Pe primul l-a chemat Kolozvari Iosif, iar pe al doilea Oros Gheorghe. Tatăl meu a fost Oros Gheorghe, însă pe mine m-au înregistrat la Starea Civilă ca fiind fiul lui Kolozvari Iosif! Eu n-am avut însă cunoştinţă despre aceste lucruri. De aceea, când mi-a venit ordinul de recrutare pentru Armată, eu am spus că la adresa unde locuiam nu trăieşte nici un Kolozsvari Ianoş! Abia atunci am aflat şi eu cum sunt trecut la Starea Civilă!”, ne povesteşte domnul Kolozsvari cum a aflat despre neglijenţa funcţionarului public maghiar de la 1917…

Revenind la zilele noastre şi la felul în care se votează în România, ginerele Valentin Cazacu ne-a spus că soţia vecinului său, decedată în urmă cu douăzeci de ani, apărea duminică pe lista electorală permanentă. „Vecinul i-a cerut preşedintelui secţiei de votare s-o menţioneze lângă numele soţiei sale cuvântul „DECEDAT” ca să nu se mai poată vota în numele ei. Însă preşedintele secţiei a refuzat, spunându-i că nu poate să facă asemenea acţiuni în nume propriu. Şi vă daţi seama, e decedată de douăzeci de ani”, ne-a relatat domnul Cazacu, sperând că nu a votat altcineva în numele femeii moarte de două decenii. O multitudine de situaţii de acest gen au putut fi întâlnite la scrutinul de duminică, mai cu seamă că între turul I şi turul II au mai murit cetăţeni cu drept de vot…

Tot în ceea ce privesc greşelile de la alegerile de duminică, domnul Cazacu a ţinut să ne precizeze, ca un om ce a lucrat la viaţa sa în domeniul evidenţei populaţiei, că se ivesc cazuri în care oamenilor li se greşeşte codul numeric personal (CNP) iar cei în cauză nu află despre aceste greşeli decât atunci când se întâmplă să se verifice CNP-ul înscris pe actul de identitate cu cel înregistrat la Evidenţa Populaţiei… Acum ar fi această atmosferă de suspiciune dinainte şi de după alegeri.

Vot pentru Geoană

În altă ordine de idei, la primul tur de scrutin Kolozsvari Ianoş (aşa cum e trecut domnul Koloszvari în buletin) a votat la o secţie normală din Spinuş. Fiind la Oradea, în al doilea tur de scrutin a votat la secţia specială 146, de la Institutul Baptist Emanuel.

Un aspect de culoare: domnul Kolozsvari Ianoş a votat duminică Mircea Geoană şi speră să apuce şi următoarele alegeri… Şi tot pe domnul Koloszvari, despre politicieni şi nu numai: „Se-ncălzesc cei de pe lângă foc. Ceilalţi rămân cu fumul!”

Călin Corpaş

 



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor