Moş Crăciun deghizat în jandarm

TINCA – Ca în fiecare an, jandarmii orădeni nu au uitat să facă o bucurie copiilor din Centrul de Recuperare cu Handicap Locomotor din Tinca. Din banii strânşi de la angajaţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor şi din donaţii, oamenii legii au cumpărat cadouri pentru micuţii cu probleme.

În acest an, pachetele duse copiilor din Tinca au constat în articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru iarnă. „Am trimis zece saci cu pantaloni, geci, pulovere, ciorapi, mănuşi şi ghete pentru cei 49 de copii din Tinca”, a declarat lt. Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase