Moş Crăciun, la copiii poliţiştilor

2Comentarii
Foto J.B.
Foto J.B.
ORADEA - Moş Crăciun a poposit, astăzi, şi la Filarmonica Oradea, împărţind cadouri la peste 100 de copii ai poliţiştilor orădeni.

Acţiunea a fost organizată de Consiliul Teritorial Bihor al Corpului Naţional al Poliţiştilor şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, filiala Bihor. Micuţii însoţiţi de părinţi au asistat la un program de colinde susţinut de corul Liceului Greco Catolic din Oradea, după care Moş Crăciun şi-a făcut apariţia la balconul sălii, de unde a coborât ajutat de poliţiştii de proximitate. Copiii i-au recitat poezii, i-au cântat şi au primit cadourile pregătite de Moşu. Aproximativ 800 de copii ai poliţiştilor din întreg judeţul, au primit de asemenea pachete din partea lui Moş Crăciun.

În dimineaţa zilei de marti, poliţiştii bihoreni au oferit cadouri şi copiilor de la trei case de tip familial ale Fundaţiei Căminul Felix din Sântandrei, şi la alte trei aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, la Centrul Maternal Phoenix din Oradea şi la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copiii Străzii. Poliţiştii bihoreni au dăruit 90 de pachete conţinând jucării, dulciuri, rechizite şi hăinuţe pentru fetiţe şi băieţei. Acţiunea a fost sponsorizată de fundaţia „Ecce homo” Oradea.

Malina Pop



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor