Moţiunea anti-Macovei, criticată

Moţiunea anti-Macovei, criticată
Moţiunea anti-Macovei ar putea activa clauza de salvgardare, chiar în ultimul moment, adică în luna iunie a acestui an. Este declaraţia făcută pentru postul de radio Deutsche Welle, de Susanne Kastner, vicepreşedintele Bundestagului.

Europenii au început să trimită din ce în ce mai multe avertismente privind eventuala demitere a ministrului român de Justiţie, Monica Macovei. Într-un interviu acorat în exclusivitate pentru Deutsche Welle, Susanne Kastner, vicepreşedintele Bundestagului consideră moţiunea anti- Macovei “un semnal deosebit de grav la adresa Uniunii Europene”.

Oficialul german merge mai departe cu aceste critici la adresa clasei politice din România şi susţine că luptele din coaliţia guvernamentală nu sunt numai ridicole, ci şi dăunătoare, iar guvernanţii se folosesc de Uniunea Europeană în scopuri proprii.

În ultima clipa – adică iunie 2007, a precizat Susanne Kastner – ar putea fi activată clauza de salvgardare iar acest lucru ar duce la pierderea a milioane de euro, plus alte dezavantaje.

România nu trebuie să uite că se aşteaptă în continuare din partea ei eforturi susţinute, a mai spus social-democrata Susanne Kastner.

Declaraţii sale vin la scurt timp după ce europarlamentarul creştin-social, Markus Ferber a criticat moţiunea anti-Macovei, declarând că ministrul român al Justiţiei este arhitectul integrării europene a României.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !