Moţiunea "Termoficarea" a fost respinsă de deputaţi

Moţiunea "Termoficarea" a fost respinsă de deputaţi
Moţiunea privind criza serviciului public de termoficare, iniţiată de PDL, a fost respinsă, marţi, de Camera Deputaţilor, înregistrându-se 83 de voturi “pentru”, în condiţiile în care în sală erau prezenţi 248 de deputaţi, iar numărul de voturi necesare adoptării era 125.

“S-au exprimat 83 de deputaţi în favoarea moţiunii, număr insuficient pentru adoptarea acesteia”, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.

La rândul său, liderul deputaţilor PDL, Cristian Rădulescu, a fost de părere că deputaţii PSD şi PC au încercat să fie “nici la putere, nici în opoziţie”, pentru că nu au participat la vot.

“Astfel se consfinţeşte atitudinea pe care o au de un an şi jumătate, aceea de a afirma că sunt în opoziţie, dar de a susţine, de fapt, actuala guvernare”, a afirmat Rădulescu.

Deputatul PRM Ioan Aurel Rus a încercat să minimalizeze rezultatul votului, considerând că moţiunea a fost adoptată, date fiind măsurile luate de Guvern în acest domeniu.

Liberalul Horia Uioreanu a susţinut că rezultatul votului a fost generat de faptul că documentul a fost “prea subţire”.

“Noua alianţă formată de PDL şi PRM începe să arunce în Parlament un val de moţiuni în ideea de a bloca activitatea parlamentară şi, în special, numărul unu al contractului PDL-PRM este blocarea votului uninominal”, a mai spus Uioreanu.

Viceliderul deputaţilor PSD Aura Vasile a explicat că social-democraţii nu au participat la vot pentru că “PDL încearcă, pe ultima sută de metri, să se disculpe şi să şteargă din memorie că au participat la guvernare”.

“Prin atitudinea noastră încercăm să amendăm ambele partide, PNL şi PDL”, a ţinut să precizeze Aura Vasile.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase