Motivaţia încadrărilor juridice în cazul Meziad

De Cristian Horgoș
Procurorul criminalist insistă pe faptul că turmentatul era inconştient când a fost scos şi lăsat afară.


Întrucât rechizitoriul este destul de detaliat, spicuim din motivaţiile expuse de procuror:
Deşi inculpaţilor (cu excepţia asistentei medicale) nu li se cere ca, din punct de vedere medical, să recunoască simptomele intoxicaţiei alcoolice profunde, totuşi este notoriu pentru orice persoană cu o experienţă normală de viaţă că aceste simptome în caz de beţie sunt suficient de clare, de vizibile, pentru a concluziona că o persoană este atât de beată încât este „în comă” (expresie preluată în limbajul comun practic cu acelaşi sens ca în cel medical).

Atât din datele meteorologice oficiale, cât şi din declaraţiile martorilor şi inculpaţilor rezultă că noaptea de 21/22 ianuarie 2012 s-a caracterizat prin temperaturi scăzute (-8 grade Celsius), vânt/vijelie şi ninsoare. Aceşti factori meteorologici sunt de natură să pericliteze viaţa unei persoane lăsată să doarmă afară.

Inculpaţii, având o experienţă chiar medie de viaţă, au conştientizat riscul expunerii victimei la aceşti factori meteo, conştientizarea decurgând atât eo ipso, din materialitatea faptelor, dar şi din avertizările explicite ale asistentei medicale şi ale inculpatului L. Marin Ioan atunci când a ridicat problema transportării victimei acasă.

De ce la „omor”…

Din probatoriu reiese că victima era inconştienţă atunci când a fost scoasă de cei doi inculpaţi pe terasă, neputând să se deplaseze ori să se poziţioneze pe bancă. Victima n-a avut nicio reacţie, n-a vorbit şi n-a făcut mişcări voluntare şi controlate, nici atunci când a fost scos pe terasă, nici când a fost aşezat pe bancă şi scaunele puse lângă el pentru a nu cădea. Victima n-a dat nicio reacţie nici după circa 30 minute – o oră, când inculpaţii au plecat din bar, poziţia lui fiind tot una inertă, cu braţele căzute, iar hainele ridicate şi toracele expus, urmare a manevrelor făcute de cei doi inculpaţi când l-au cărat pe terasă.

Rezultă, astfel, ca o primă constatare, că o persoană care „s-a simţit rău”, a vomitat şi urinat involuntar, în stare avansată de ebrietate, cu abolirea totală a reflexelor, inconştientă, a fost cărată şi lăsată pe terasa barului, expusă frigului, fără ca apoi, la plecare, inculpaţii L. Marin Ioan şi N. Valer să mai fie preocupaţi de victimă, spre care nici măcar nu s-au mai uitat.

Iar inculpaţii T. Florica Liana şi G. Gheza Antonie au constatat starea de inconştienţă/beţie şi poziţia victimei, realizând că la acea oră din noapte nu mai sunt în zonă persoane care ar fi putut să ajute în vreun fel victima. Dar cu toate acestea o asistentă medicală a decis să nu intervină în vreun fel pentru a salva cel puţin sănătatea, dacă nu şi viaţa persoanei expuse. Ori, inculpata T. Florica Liana avea nu doar posibilitatea concretă de a acorda ajutor victimei, dar şi obligaţia legală. Astfel, conform art. 22 din H.G. nr. 2 /9 iulie 2009 privind Codul de etică şi deontologie al asistentului medical, acesta are obligaţia de a lua măsuri de acordare a primului ajutor.

Iar patronul barului, deşi a plecat ultimul, la ora 2 noaptea, când era evident că nimeni nu va interveni în următoarele ore pentru a ajuta în vreun fel victima, a ales să plece acasă, indiferent la soarta consăteanului.

Aviz opiniei publice…

Scuza generală a inculpaţilor, cum că beţivii adorm deseori sub cerul liber, vară sau iarnă, fără să păţească ceva, este doar o modalitate cinică de a-şi expune indiferenţa faţă de semenii, chiar vicioşi, expuşi unor riscuri evidente. Este adevărat că astfel de situaţii, în care persoane în ebrietate sunt văzute căzute pe stradă iar opinia publică a ajuns indiferentă faţă de acestea, nu pot exclude caracterul penal al faptelor din prezenta cauză.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !