Motociclista ranita grav intr-un accident rutier la Timisoara

De Denis Budău
Reactualizat la:
Motociclista ranita grav intr-un accident rutier la Timisoara
Motociclista ranita grav intr-un accident rutier la Timisoara
O motociclistă a ajuns la spital, duminică seara, în urma unui accident rutier care a avut loc pe strada Arieș, din Timișoara. Tânăra a depășit pe banda destinată mijloacelor de transport în comun și a intrat într-un taximetru, care vena din sens opus. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, taximetristul fiind cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Tânăra se deplasa cu o motocicletă pe strada Arieș, dinspre strada Cluj din Timișoara. În dreptul benzinăriei din zona respectivă, motociclista a trecut peste linia continuă, pe banda destinată mijloacelor de transport în comun şi taximetrelor, pentru a efecuta o depășire și s-a izbit în plin de un taximetru care circula regulamentar din sens opus. În urma accidentului, tânăra a fost grav rănită și transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale.

Martorii care au văzut scena au povestit că motociclista se deplasa cu viteză și că încă de pe strada Cluj a ținut-o numai într-o depășire.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul. Până la încheierea cercetărilor, șoferul din taximetru va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citeste si: Motociclist mort intr-un accident in apropiere de Lugoj

Motociclist implicat intr-un accident la Timisoara

Motociclist implicat intr-un alt grav accident la Timisoara



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !