Motociclişti, donatori de sânge

6Comentarii
Motociclişti, donatori de sânge
ORADEA - Motocicliştii clubului orădean Rebel Bikers MCI au trecut luni dimineaţă pe la Centrul de Transfuzie Sanguină, pentru a dona sânge. 

„Acţiunea face parte din proiectul nostru «O mie de zâmbete». Bonurile valorice pe care le vom primi le vom transforma în cadouri. Am primit o listă de la Caritas Catholica cu familii pentru care ajutorul nostru va fi binevenit şi cărora le vom duce personal cadourile în ajunul Crăciunului. Lumea are o reţinere faţă de motociclişti şi vrem să le arătăm că suntem şi noi oameni cu sentimente”, explică Szabo Francisc, preşedintele Rebel Bikers.

„Este prima acţiune umanitară organizată de Rebel Bikers şi sperăm că la asemenea evenimente ni se vor alătura cât mai mulţi oameni. Este un prim pas pe un drum lung, prin care ne propunem să ajutăm cât mai multe familii. Sperăm să aducem cât mai multe zâmbete pe feţele oamenilor”, completează Norbert Blaga.

Printre motocicliştii care au donat sânge s-au numărat şi câteva fete curajoase, care deşi au fost la prima experienţă de acest gen şi-au păstrat tot timpul zâmbetul pe buze.

„E un gest foarte binevenit şi foarte important. M-am mai gândit să donez sânge, dar nu am avut prieteni cu care să fac pasul ăsta, aşa că acum e prima dată, dar nu mi-e frică deloc. Niciodată nu poţi să ştii când ai nevoie de aşa ceva, mai ales fiind motociclist. Cu un simplu gest ajutăm şi spitalul şi familiile mai puţin norocoase”, spune Adany Beata.

Membru al clubului Rebel Bikers, judoka orădean Alexandru Lungu, a donat sânge alături de colegii săi. „Este o acţiune foarte importantă. Ar trebui să se implice cât mai multă lume. Oricine poate să aibă nevoie la rândul lui de transfuzie. Sunt donator regulat şi donez de două ori pe an, iar anul ăsta s-a nimerit de trei ori. Doresc la toată lumea «Sărbători fericite» şi fără evenimente neplăcute”.

Ovidiu Morcan



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor