Împotriva căsătoriilor intra-sexuale

Împotriva căsătoriilor intra-sexuale
Un grup care promovează Proiectul Constituţional de Protejare a Căsătoriei şi Familiei în România a demarat acţiunile şi în judeţul Bihor. Acest proiect are ca scop introducerea în Constituţia României a unui amendament al cărui text să sune în felul următor:

„În România poligamia este interzisă, iar căsătoria este permisă doar între un
bărbat şi o femeie”. Paşii legali pentru această iniţiativă au fost urmaţi prin
publicarea proiectului în Monitorul Oficial în data de 21 iunie. „Următorul pas
este strângerea a 500.000 de semnături din mai mult de jumătate din judeţele ţării
pentru a ajunge cu proiectul la dezbateri în Parlament”, a declarat Mirel Talpeş,
membru al comitetului de iniţiativă. Iniţiatorii proiectului au la dispoziţie
şase luni pentru a strânge aceste semnături şi îşi propun ca în judeţul Bihor
să strângă minimum 25.000 de semnături.

Ţîrle îi sprijină
Proiectul se bucură şi de sprijinul senatorului PD, Radu Ţîrle. „Voi susţine
acest proiect atât cât depinde de mine. Suntem şi am fost o ţară creştină, şi
nu cred că asemenea anomalii sunt bine primite într-o ţară creştină”, a declarat
Ţîrle. Responsabil de strângerea de semnături în judeţul Bihor este Ioan Pătrău.

Acesta, împreună cu membri ai comitetului, vor împărţi şi pliante populaţiei
pentru a susţine această iniţiativă. Susţinătorii proiectului au ţinut să precizeze
că acest proiect nu contravine nici unui tratat internaţional, şi nici Constituţiei
Europei, aflată în curs de aprobare, şi care lasă această problemă în seama
fiecărui stat membru. Deşi proiectul va stârni controverse serioase din partea
minorităţilor sexuale, iniţiatorii acestuia au afirmat că proiectul nu doreşte
discriminarea nici unei categorii de cetăţeni, ci doar păstrarea tradiţiei şi
a spiritului creştin.

Sergiu Briceag



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !