Mulţi dintre cei prezenţi la concertul Madonnei au plecat nemulţumiţi

1Comentariu
Mulţi dintre cei prezenţi la concertul Madonnei au plecat nemulţumiţi
După ce, o săptămână, zeci de mii de români s-au bătut să prindă un bilet la concertul Madonnei, mulţi dintre ei au fost miercuri seară dezamăgiţi.

Departe de a fi vina divei, organizatorii vor trebui să dea explicaţii pentru un concert impecabil din punct de vedere artistic, dar cu tot soiul de probleme.

Mai mulţi fani, chiar dintre cei aflaţi în zona VIP s-au plâns că nu au putut vedea nimic, pentru că scena era prea jos, iar ecranele prea mici. Aceeaşi spectarori s-au plâns că atmosfera a fost ca la “priveghi”. Dacă cineva voia să danseze era imediat aşezat pe scaun de către agenţii de pază.

Alţi fani prezenţi la show s-au plâns de calitatea sunetului, dar şi de calitatea artistică a spectacolului. Mulţi fani au huiduit artista când aceasta a intrat pe scenă cu un taraf în timp ce pe ecrane erau proiectate imagini cu ţigani, inclusiv din România.

Mai mulţi telespectatori s-au plâns de faptul că era foarte mult praf. Ne-au trimis şi imagini, în care se vede cum oamenii din public stau cu batiste la gură, pentru că aerul era irespirabil.

După terminarea concertului,  eliberarea parcului s-a făcut greu din cauza puţinelor căi de ieşire.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor