Mulţumeşte medicilor

ORADEA – V.I., o orădeancă de 39 ani, a fost victima unui accident rutier petrecut în data de 15 noiembrie pe Centura Oradiei. În aceste zile premergătoare Sărbătorilor de iarnă, V.I. doreşte să le mulţumească tuturor celor care i-au acordat primul ajutor şi i-au oferit şansa de a trăi.

„Până atunci nu am realizat cât de importantă este misiunea celor care lucrează la SMURD ori Ambulanţă. Fiind şi eu şofer, numai după ce am avut acest incident neplăcut am ajuns să apreciez munca acestor oameni, care salvează vieţile oamenilor”, afirmă V.I. Pe această cale, cititoarea noastră doreşte să le transmită un mesaj celor care au contribuit la salvarea ei: „Le mulţumesc celor de la SMURD pentru promptitudine, cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean, cât şi celor care au avut un gând bun şi au rostit o rugăciune pentru mine. Totodată, mulţumesc şi echipajului de la Poliţia Rutieră, dar şi presei, pentru că abia atunci am conştientizat ce rol important are şi mass-media în viaţa noastră”, a ţinut să precizeze V.I.

Accidentul din noiembrie…
Pe 15 noiembrie, cinci orădeni ajunseseră la Urgenţe, după ce o Dacia Logan s-a izbit violent de un Opel Vectra. Accidentul s-a produs în jurul orei 10:15, pe şoseaua de centură a Oradiei, în dreptul Cimitirului Municipal Rulikowski. Poliţiştii spun că şoferul Loganului, orădeanul C.R.I. (23 ani), a dat să depăşească o coloană de maşini, intrând pe contrasens, unde s-a izbit de Opelul condus regulamentar din sens opus de un alt orădean, I.D. (44 ani).
„A fost vorba de o depăşire. Şoferul Daciei Logan a pătruns pe constrasens, unde a lovit frontal un Opel Vectra, care circula din sens opus”, precizează comisarul Traian Marnea, ofiţer în cadrul SPR Bihor.
„În urma coliziunii, orădeanca V.I. (39 ani), pasageră în Opelul Vectra, a suferit multiple leziuni, care au impus spitalizarea sa. De asemenea, au mai fost răniţi ambii şoferi, precum şi orădenii M.E. şi F.F., ambii de 22 ani, pasageri în Dacia Logan”, completează purtătorul de cuvânt al Poliţiei bihorene, subinspectorul Alina Dinu.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !