Munca la negru, în aceiaşi parametri

De Dan Birta
6Comentarii
Munca la negru, în aceiaşi parametri
ITM Bihor a aplicat în anul 2016 198 de amenzi, în cuantum de 3.178.000 lei, pentru muncă fără forme legale.

Munca fără forme legale în judeţul Bihor se menţine în continuare în aceiaşi parametri, este de părere Marius Rotar, inspectorul-şef al ITM Bihor. Declaraţia a fost făcută ieri, cu ocazia prezentării bilanţului instituţiei pe anul 2016. „Este greu de spus care este trendul fenomenului muncii la negru. Este în funcţie de un complex de factori, de activităţile pe care le facem, de modul în care descoperim, de buna-credinţă a angajatorilor dar, ca procent, se menţine”, a subliniat inspectorul-şef al ITM Bihor.

Domeniile unde se practică cel mai mult munca la negru sunt agricultura, construcţiile şi serviciile.

Peste 4.500 de firme controlate

În anul 2016, inspectorii ITM Bihor au controlat 4.515 firme, aplicând 5.536 de sancţiuni: 4.668 de avertismente şi 868 amenzi în cuantum de  5.547.300 lei.

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă al ITM Bihor au efectuat  în perioada de referinţă un număr de 1.943 de controale.

Cu ocazia controalelor efectuate s-au constatat numeroase abateri de la respectarea aplicării legislaţiei în vigoare şi s-au aplicat 3.216 sancţiuni contravenţionale, din care 198 amenzi în cuantum de 1.018.000  lei şi 3.018 avertismente.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlate 2.572 de unităţi și s-au aplicat 2.320 de sancţiuni contravenţionale, din care 670 amenzi în cuantum de 4.529.300 lei şi 1.650 de avertismente.

„Din totalul de 5.536 de sancţiuni aplicate de ITM Bihor în 2016, 58% (3.216) au fost sancţiuni în domeniul sănătății şi securității în muncă şi 42% (2.320) au fost sancţiuni în domeniul relaţiilor de muncă”, a precizat Marius Rotar.

În domeniul SSM, în anul 2016, din totalul de 3.216 sancţiuni, 6,15% (198) au fost amenzi şi 93,84% (3.018) au fost avertismente.

În domeniul relaţiilor de muncă, în 2016, din totalul de 2.320 de sancțiuni, 198 (adică 8,54% din totalul sancţiunilor) au fost amenzi pentru muncă fără forme legale. Cuantumul acestora a fost de 3.178.000 lei. Alte 2.122 (adică 91,47% din totalul sancţiunilor) au fost pentru neconformităţi, altele decât munca fără forme legale, din care: 22,25% amenzi (472 în cuantum de 1.351.300 lei) şi 77,74% avertismente (1.650).



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor