Munca săteanului, nerăsplătită

Munca săteanului, nerăsplătită
REŞIŢA – Producătorii de la sate mai bine bat drumul până la oraş decât să vândă laptele pe nimic.

Cei 80 de bani oferiţi de procesatori pentru litrul de lapte înseamnă mult prea puţin pentru aceştia. Aceeaşi cantitate ajunge în magazine la preţuri de patru ori mai mari în vreme ce sătenii îşi desfac produsele în pieţe la ceva mai mult de jumătate din acest preţ. Concret, o sticlă de doi litri de lapte se vinde în piaţă cu 3,5 – 4 lei.

Oameni nemulţumiţi

Preţul oferit de procesatori a fost motivul protestelor pe care producătorii din ţară le-au anunţat pentru ieri, 11 martie. Proteste care, se pare, au ocolit judeţul nostru. Nu însă şi nemulţumirile.

Ne-am convins de acest lucru discutând cu unii dintre vânzătorii de lactate prezenţi marţi în Piaţa Reşiţa Sud. Dna Elena Răuţ, din Ticvaniu Mic, crede că 0,8 lei pentru litrul de lapte e puţin. „La noi în sat n-a venit nimeni să cumpere lapte. Poate ar fi bine să vină, dar să cumpere la un preţ bun. Am auzit că în judeţul Timiş vor da 1,8 lei pe litru“, ne-a spus femeia de 60 de ani.

Şi dna Ioana Busuioc este de părere că e mai bine să-şi vândă produsele în piaţă. „Eu am oi, iar laptele de oaie nu se vinde. Dacă se dau tot 80 de bani, pentru patru litri aş primi 3,2 lei. Prefer să fac un kilogram de brânză, care se vinde cu 15 lei“, spune reşiţeanca de 49 de ani.

Maria Ştefănuţ, din Goleţ, se arată dispusă să vândă laptele chiar şi la preţul oferit de procesatori. „La noi n-a venit nimeni să cumpere lapte, dacă ar veni poate am vinde şi cu 80 de bani. N-avem încotro decât să vindem în piaţă pentru că nu avem unde munci“, ne-a spus dna Ştefănuţ.

Părere generală

Acestea nu sunt singurele asemenea păreri culese de la săteni. Deşi vânzarea nu merge aşa cum şi-ar dori, producătorii preferă să vină la oraş deoarece rămân cu bani mai mulţi decât dacă ar vinde la procesatori. În plus, atunci când vin la piaţă, pot vinde şi alte produse în afară de lactate.

Unii au şi „abonaţi“, cărora le aduc lapte, iar alţii mai bine nu mai vând deloc laptele decât să primească 80 de bani pe litru.

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase